Am avut marea bucurie de a-l întâlni şi asculta pe Masaru Emoto. Eram în Hamburg şi i-am urmărit fascinat şi fără gânduri conferinţa timp de câteva ore. Şi el este unul dintre „dedicaţi”. Dedicaţi apei.
Cu o seară înainte, pe un vas de plăcere, la masă avea în faţă un pahar de vin roşu. Priveam în paharul meu cu apă şi la marea care ne înconjura, trăgeam din când în când cu ochiul la chipul lui Emoto – de înţeles ceva nici vorbă, că nu vorbea decât în japoneză – şi mă gândeam la imaginile cristalelor de apă din cărţile lui şi la cât de mult înseamnă ele, de fapt..
Se spune de mult că este important ce şi cum gândim, simţim, trăim emoţiile. Că gândul, bun sau rău, are o forţă, care la rândul ei face bine sau rău. Că “să nu judeci”, să nu vorbeşti de rău. Că ceea ce ne îmbolnăveşte sunt gândurile rele, negre, greşite, suferinţa. Că este importantă “gândirea pozitivă”, “gândul bun”. Că “vorba dulce mult aduce”. Că “la început a fost cuvântul”. Că “mai grav este păcatul cu gândul decât cu fapta”. Că răspundem de gândurile noastre pentru că ele influenţează tot ceea ce înseamnă mediul nostru înconjurător. Că gândurile ne construiesc viitorul, soarta şi că, dacă Hippocrat spunea “suntem ceea ce mâncăm”, Buddha spunea “suntem ceea ce gândim”.
Trăim în mileniul despre care s-a spus că “va fi religios, sau nu va fi deloc”, trăim vremuri în care “o informare spirituală şi o practică spirituală nu mai sunt un lux, ci o necesitate a supravieţuirii!” şi în care marele Einstein a spus “tot ceea ce mă interesează este cum gândeşte Dumnezeu, restul nu sunt decât amănunte…”.
Trăim vremuri în care ştiinţa a demonstrat religia. În care fizica ne-a arătat că suntem legaţi şi depindem unii de alţii şi toţi de tot ce este în jurul nostru. Că toate au o “inteligenţă a materiei” şi care poate interacţiona cu inteligenţa noastră. Am aflat că fizica subatomică este un loc unde fizica şi metafizica, ştiinţa şi religia, îşi dau întâlnire. O lume de infinite posibilităţi în care legile rigide ale ştiinţei clasice şi toate supoziţiile noastre despre univers devin brusc foarte şubrede. Fizica cuantică a demonstrat că lumea noastră este produsul unor emisii foarte scurte şi foarte rapide de lumină, că tot ceea ce există şi cunoaştem drept lumea noastră este, de fapt, făcut din aceeaşi substanţă – mici pachete de lumină (cuante), care vibrează la diferite viteze. Uneori, lumina vibrează atât de încet, încât se înfăţişează percepţiei noastre sub formă de roci şi minerale. Alte forme de lumină vibrează mai rapid şi se manifestă vizibil ca plante, animale şi oameni. Şi s-a mai spus că şi gândurile noastre sunt făcute tot din lumină şi că ele pot influenţa celelalte lumini.
Toate acestea s-au spus, le-am auzit, am meditat sau nu la ele, dar parcă ne vine greu să credem că într-adevăr este aşa, că gândurile şi emoţiile noastre au vreo putere cu adevărat, că “credinţa mută munţii din loc”, că ne putem influenţa cu ele corpul, destinul, evenimentele, că sunt aşa de importante. Toţi vrem o dovadă înainte de a crede (deşi ni s-a spus că “mai fericiţi cei care cred fără să vadă”…), vrem să ni se demonstreze, chiar dacă ştim că simţurile ne pot înşela, ne îndoim chiar dacă simţim că sufletul s-ar bucura să fie aşa.
Omul acesta a reuşit să producă “dovada”, demonstraţia că noi influenţăm toată materia despre care spunem că este nevie şi de care nu prea ne interesăm, că aceasta are memorie şi “răspunde” în felul ei la ceea ce îi transmitem noi. Ne-a arătat ce efect avem NOI asupra apei, cea mai “moale” substanţă din câte vedem în jurul nostru, cea mai comună şi cea mai răspândită. Că apa este interfaţa între dimensiunea fizică în care trăim şi o dimensiune imponderabilă, dar la fel de reală: sfera sufletului nostru. Că gândurile schimbă structura moleculară a apei. Că apa reacţionează, este o conştiinţă vie. Participă intens la jocul de lumini şi umbre al existenţei. Îşi acordează pulsul după vibraţia energetică a darurilor pe care i le facem prin prezenţa noastră în lume.
Ştim că peste 70% din planetă este sub stăpânirea apelor. Că noi înşine suntem alcătuiţi 70% din apă. Suntem toţi apă în acelaşi ocean. Şi după ce vezi cât rău îi poţi face apei cu gândurile tale negative, să te gândeşti cât rău îţi faci de fapt ţie însuţi (şi celorlalţi), pentru că toată apa din tine (şi nu numai!) răspunde la fel şi îţi va face şi ea ţie rău, dar apa n-are nici o vină. Există doar şi un revers al medaliei: aceeaşi putere a conştiinţei umane are un imens potenţial distructiv, mai ales atunci când se întoarce spre interior ca înjosire de sine.…
Văzând toate astea, ar trebui să înţelegem uimitoarea putere pe care o avem de a ne alege gândurile şi intenţiile, de a ne vindeca pe noi înşine şi de a vindeca planeta. Trebuie doar să credem.
*
Apa nu trebuie dominată, ci mai degrabă respectată şi slujită. Toţi suntem în mare parte apă, în momentul în care vom înţelege acest lucru şi ne vom purta cum se cuvine, cred că avem şansa de a urca la următorul nivel.
Şi dacă şi după ce vezi toate acestea, vei continua să gândeşti şi să acţionezi la fel ca şi până acum, atunci…nimic nu mai are rost.
Dar să nu zici că n-ai ştiut!
*
În japoneză blasfemie se scrie îmbinând radicalul cuvântului apă şi cel al cuvântului a vinde.