MEDICINĂ COMPLEMENTARĂ ŞI ALTERNATIVĂ:

. Tehnica BOWEN (BOWTECH) – nivel Master (www.bowtech.ro – site-ul oficial al Academiei Bowen Australia)
. Cristaloterapie Pranică&DaEl
. Tehnică Radiantă gr. I, II şi III
. Pranic Healing
. Terapia Biodinamică Craniosacrală Integrală
. Reflexoterapie
. Metoda Access Bars®
. Access Conscousness / Accesarea Conștiinței
. Proceduri de Corp / Access Body
. Access Energetic Facelift
. Medicină energetică incașă – Şcoala Villoldo „THE FOUR WINDS”
. Tehnica de ”Iluminare”
. Tehnica de ”Extracție”
. Tehnica de ”Recuperarea de suflet”
. Metoda ”Joalis” de detoxifiere
. OFT – Original Feeling Touch
. Noesiterapie
. Psihoterapie Pranică
. Reconectarea (The Reconnection)
. Reiki Usui Ryoho 7 grade
. Somatoterapie și exerciții energetice
. Healing Touch
. Tehnică metamorfică
. Theta și Alfa Healing
. Vindecare prin regresii temporale
. Vindecare Reconectivă (Reconnective Healing)

. Terapie spirituală de grup
. Terapie transpersonală ”Pneuma System Therapy”
. Medicină informațională – CoRe Inergetix System.
. Medicină energetică – 3D - non-linear-analyzer system
. Știința vindecării germanice (New German Medicine).
. Constelații Familiale – terapii sistemice.
. Consultații medicină de recuperare.
. Evaluarea computerizată a coloanei vertebrale – Spinal Mouse System.
. Masaj AYURVEDIC și de relaxare.
. Kinetoterapie.

————————————————

„În S.U.A. unul din trei oameni folosesc terapiile complementare, mai mult de jumătate din medicii de familie le prescriu, iar în 2/3 din cele 125 de facultăţi de medicină se predau cursuri pentru cunoaşterea şi folosirea terapiilor complementare”…

————————————————

Organizăm stagii de pregătire pentru tineri/tinere, terapeuți sau care doresc sa devină terapeuți de medicină alternativă / complementară în cadrul Centrului nostru de Sănătate ”Sf. Grigorie Decapolitul”. Așteptăm CV-urile voastre la marinmsgd@yahoo.com sau la contact.

————————————————

Despre soartă

Din cartea lui Bert Hellinger „Un val, un ocean”.

Următorul interviu cu Bert Hellinger a fost înregistrat pentru televiziunea bavareză. Întrebările au fost puse de Dorit Vaarning.

Conştiinţă şi soartă

O persoană îşi urmează adesea soarta orbeşte, fără chiar s-o ştie. Dacă te uiţi la acest fapt mai atent, îţi devine clar că soarta este dictată de o conştiinţă colectivă inconştientă. Această conştiinţă este cunoscută doar prin efectele ei. Tragedia antică greacă ne ilustrează din plin acest fapt. În tragedia greacă, eroul îşi urmează conştiinţa pentru că el consideră că, în acest fel, va ajunge să dobândească ceva măreţ şi bun. Cu toate astea, el se înşeală pentru că dincolo de conştiinţa lui personală, conştientă, operează o altă conştiinţă – conştiinţa colectivă care este guvernată de reguli aparte. Conştiinţa conştientă este reprezentată în tragedia greacă de erou. Conştiinţa colectivă inconştientă este reprezentată de zei. Efectele conştiinţei colective sunt atribuite zeilor. Soarta apare din împletirea acestor două conştiinţe şi se înfăţişează sub o formă care nu mai poate fi controlată de noi atâta timp cât eşuăm în a înţelege efectele conştiinţei inconştiente.

Care este, mai precis, natura conştiinţei mele şi cum mă influenţează?

Conştiinţa este resimţită ca un simţ cu ajutorul căruia percepem, în mod direct, de ce anume avem nevoie pentru a aparţine. Este înrudită cu simţul echilibrului: îndată ce deviem de la cursul normal ne simţim ameţişi şi această ameţeală ne determină să ne corectăm comportamentul imediat, astfel încât să revenim la echilibru şi să rămânem în siguranţă. Conştiinţa personală funcţionează în acelaşi mod. În clipa în care cineva se abate de la ceea ce este valorizat în familia sau în grupul său, atunci are toate motivele să se teamă că poate pierde dreptul de a aparţine, din cauza faptelor lui, şi este cuprins de conştiinţa rea. Şi pentru a avea o conştiinţă rea este atât de incomod, asta îl determină să-şi schimbe comportamentul astfel încât să poată aparţine din nou. Acesta este modul în care operează conştiinţa personală, deşi, în  mod clar, aceasta este doar una dintre funcţiile ei.

Conştiinţa colectivă, pe de altă parte, nu este restrânsă la conştiinţa personală. În schimb afectează mai mult de un membru al acelei familii sau colectivităţi. Această conştiinţă cuprinde copiii, părinţii, fraţii părinţilor, bunicii, uneori unul sau mai mulţi dintre străbunici şi pe oricine care, prin suferinţa lui sau preţul plătit, le-a fost de folos altora în cadrul sistemului. În cadrul grupului sau sistemului, conştiinţa colectivă se asigură că nimeni nu este pierdut.

Astfel, dacă unul din membrii grupului nu este recunoscut, este condamnat sau uitat, atunci conştiinţa colectivă are grijă ca acea persoană să fie reprezentată mai târziu de un alt membru al familiei. Acest membru al familiei care apare mai târziu preia soarta persoanei din trecut, fără să fie conştient de acest lucru. Dacă un membru al familiei este ales de conştiinţa colectivă să reprezinte persoana exclusă, atunci acest lucru este ca un destin pentru acel membru, dar fără ca el să înţeleagă legătura.

Dar dacă cineva este conştient de felul în care lucrează conştiinţa colectivă, atunci acel cineva se poate elibera de soartă. Membru care a fost dat deoparte sau exclus este luat înapoi în sânul familiei sau al grupului în sensul în care este onorat şi i se dă înapoi locul care i se cuvenea. Şi atunci nu mai este necesar ca cineva să poarte pe umeri destinul său.

Aş vrea să vă rog să vorbiţi puţin mai mult despre legile naturale care guvernează sistemul familiei.

Conştiinţa personală

În ceea ce priveşte conştiinţa personală conştientă, există trei cerinţe. De fapt, aceste trei cerinţe formează conştiinţa personală.

Prima cerinţă este aceea a dreptului de a aparţine. Conştiinţa veghează asupra dreptului de a aparţine. Dacă fac ceva care îmi pune în primejdie dreptul de a aparţine, atunci am o conştiinţa rea, care mă va presa să-mi schimb comportamentul, astfel încât să îmi re-stabilesc dreptul de a aparţine. Inocenţa din această perspectivă este înţeleasă ca nefiind altceva decât atitudinea:” Sunt sigur că am dreptul să aparţin”. Şi vinovăţia este înţeleasă ca nefiind altceva decât „Mă tem că mi-am pierdut dreptul de a aparţine.”

A doua cerinţă este legată de echilibrul între a da şi a primi. Această cerinţă face posibil schimbul între membrii unui sistem. Se află în strânsă legătură cu nevoia de a avea dreptul de a aparţine, şi prin umare se manifestă astfel: „Dacă am primit ceva bun, atunci simt nevoia  să echilibrez acest fapt. Pentru că simt că aparţin şi mă simt bine, dau puţin mai mult decât am primit.” Cealaltă persoană va face la fel, conform principiului reciprocităţii – dă înapoi un pic mai mult decât a primit. În acest fel schimbul creşte relaţia devine mai profundă.

Dar acest impuls de a echilibra schimbul, are şi aspectul negativ. Dacă cineva m-a rănit, voi simţi la rândul meu nevoia de a-l răni. Totuşi, pentru că mă simt îndreptăţit, îl voi răni un pic mai mult decât m-a rănit el. Prin urmare el se va simţi îndreptăţit să mă rănească din nou şi în acest fel, schimbul vătămător creşte. Asta duce la nevoia de a face dreptate şi răzbunarea este atât de puternică încât nevoia de aparţine este adesea sacrificată de dragul ei. Multe conflicte şi neînţelegeri între popoare şi naţiuni escaladează din cauza nevoii de dreptate şi răzbunare.

A treia cerinţă este nevoia de ordine, care presupune respectarea anumitor reguli ale jocului. Dacă o persoană le însuşeşte, ea se simte cu conştiinţa curată, altfel simte că trebuie să fie penalizată. Prin urmare, acestea sunt cerinţele fundamentale ale conştiinţei personale conştiente.

Conştiinţa colectivă

Aceleaşi reguli guvernează şi conştiinţa colectivă, dar într-un mod cu totul diferit. În acest caz ele nu sunt preocupate de individ, ci de colectiv.

Conştiinţa colectivă are nevoie ca toţi membrii ei să aibă un drept egal de a aparţine. Aceasta nu este o nevoie individuală. Este o nevoie colectivă. Asta înseamnă că dacă un membru al familiei sau al grupului este exclus, această conştiinţă va încerca să repună acea persoană în drepturi, astfel că va ea va fi reprezentată de un alt membru, aşa cum am arătat deja.

Desigur, conştiinţa are de asemenea nevoia de echilibru. Astfel trebuie înţeles că repunerea în drepturi a persoanei excluse din grup vine din această nevoie de echilibru. Această conştiinţă colectivă nu are nici o milă pentru acei membri care apar mai târziu în sistem şi sunt aleşi să reinstaureze dreptul cuiva de a aparţine sau a restabili echilibrul. Ei sunt sacrificaţi de conştiinţa colectivă. Şi acest sacrificiu îi este atribuit adesea lui Dumnezeu.

A treia cerinţă este ordine însă de alt tip. Ea cere ca cei care au apărut înainte în sistem să aibă întâietate în faţa celor care au apărut mai târziu. Deci, părinţii au întâietate în faţa copiilor, primul copil faţă de-al doilea, şia şa mai departe. Dacă această ordine este încălcată, de exemplu dacă un copil se amestecă în treburile părinţilor săi şi încearcă să ispăşească pentru vinovăţia lor, conştiinţa colectivă va zădărnici această încercare, drept pedeapsă. Ceea ce este tragic şi nu se leagă, este faptul că această conştiinţă colectivă alege într-adevăr un membru ulterior exclus mai înainte dar, deoarece a încălcat legea prin care trebuia să dea întâietate membrilor dinainte.

Soartă şi libertate

Cum înţelegeţi libertatea? Poate o persoană să fie liberă sau asta este o iluzie?

Depinde de context. În ceea ce priveşte conştiinţa personală pot să decid pentru sau împotriva a ceva pentru că am o anume înţelegere, chiar dacă limitată. În ceea ce priveşte conştiinţa colectivă, inconştientă, nu am această liberate până când nu i-am învăţat şi înţeles legile. Aceste legi devin vizibile în constelaţiile de familie. Aceasta este o metodă în care oameni din afara familiei reprezintă membrii unei familii şi sunt poziţionaţi în spaţiu, în relaţie, într-un anumit fel. Deodată, reprezentanţii încep să se simtă precum cei care îi reprezintă şi pe care nu i-au întâlnit niciodată în viaţă. Este clar o cunoaştere care merge dincolo de graniţele comunicării normale. În constelaţiile de familie oricine poate observa cum o persoană poate reprezenta o alta fără să ştie absolut nimic despre aceasta până în acel moment. Deci, cu ajutorul acestei metode putem explora legile care ţin de conştiinţa colectivă.

De ceva timp a fost acceptată în domeniul psihologiei ideea că experienţele personale ale unui individ, cum ar fi spre exemplu anumite frustrări, pot inhiba persoana respectivă într-atât de mult încât ele îi vor determina soarta. Dar dvs. Sugeraţi ceva diferit. Cum credeţi că se împacă aceste puncte de vedere ?

Este absolut clar că suntem influenţaţi de experienţele prin care am trecut. Dar ideea că asta ne restrânge libertatea nu are nevoie de o examinare mai amănunţită. Există oameni care au destine foarte grele şi care, cu toate astea, ajung să dobândească lucruri la care oameni cu destine mai uşoare nu ajung, şi asta pentru că ei îşi iau tărie din ceea ce s-a întâmplat în viaţa lor. Din contră, alţii care au trecut la rândul lor prin ceva greu sau dificil rămân plini de reproş la adresa persoanei care le-a cauzat răul sau aşteaptă mereu o despăgubire. Deci, se văd pe sine ca victime. Dar o victimă, în acest sens, nu este capabilă să acţioneze. Această atitudine devine mai apoi ca un destin pentru această persoană, nu pentru că un asemenea destin le este impus dinafară, ci pentru că ei înşişi reacţionează în situaţia respectivă ca victime.

Este necesar ca un individ să înţeleagă ce anume îi afectează sistemul de familie dacă vrea să capete tărie, astfel încât să-şi poată lua soarta în mâini ?

Da, este nevoie ca mai întâi să vadă ce anume îi afectează sistemul.

Altfel îi este imposibil să se elibereze?

Trebuie întotdeauna să ne punem întrebarea dacă nu cumva cineva, când îşi ia soarta în mâini sub influenţa conştiinţei colective, nu poate, de fapt, tocmai prin natura felului în care o ia, să capete forţă din acest fapt. Aşa cum ştim este destul de răspândită credinţa că merităm să fim norocoşi şi că avem dreptul la o viaţă confortabilă, în care totul să meargă aşa cum ne-am dorit. Dar asta este o credinţă foarte superficială.

Măreţia umană este complet diferită. Ea provine din ceea ce ar putea să însemne un destin foarte greu. Să vezi destinele grele care apar din conştiinţa colectivă inconştientă ca fiind doar negative este pentru mine de neconceput. Rezultatele sunt, de departe, foarte variate. Altfel nu ar exista destine sublime sau destine tragice, care să ne impulsioneze să vedem viaţa în mod diferit faţă de cum o concepusem iniţial.

Viaţă împlinită

Care este semnificaţia vieţii?

Semnificaţia vieţii este viaţa însăşi şi nimic mai mult. Viaţa care este gestionată adecvat este semnificativă. O experimentăm ca fiind lipsită de sens doar atunci când eşuăm în a ne confrunta cu ea aşa cum este. Semnificaţia vieţii depinde într-o mare măsură de ceea ce individul face cu ceea ce i s-a dat.

Şi ce este o viaţă împlinită?

O viaţă împlinită, dacă ar fi să o numim aşa, este cea în care eu mă simt în rezonanţă cu realitatea aşa cum este – dacă mă simt în rezonanţă cu părinţii mei aşa cum sunt, cu strămoşii mei aşa cum sunt, cu acea cultură în care trăiesc aşa cum este, cu destinul meu aşa cum este, şi de asemenea cu piedicile mele, aşa cum sunt, şi cu oportunităţile pe care le am.

Cine ascultă ce spuneţi ar putea crede că individul nu are nici o şansă să schimbe ceva legat de situaţia lui şi prin urmare nici nu are sens să încerce.

Situaţia conţine în ea şi germenele evoluţiei. Dacă observ asta şi am încredere în mişcarea care se dezvoltă, atunci situaţia mea va putea să evolueze.

Dar uneori se spune: există o cale predestinată pentru fiecare. Cum aş putea să-mi găsesc propria cale interioară?

Oricine simte că are o misiune specială şi o abilitate anume. Cineva ar spune că fiecare individ cântă pe propria lui frecvenţă. Ne simţim bine şi împliniţi când suntem capabili să o facem. Descoperirea propriei noastre frecvenţe nu este simplă, cu siguranţă există soluţii. Uneori, când încercăm să dobândim ceva ce ne dorim, întâmpinăm obstacole. Atunci este nevoie să ne oprim şi să ne reorientăm, până când calea potrivită ne devine clară.

Aceeaşi întrebare din nou: cum ajung să iau decizia corectă?

Ceea ce este corect, se întâmplă. Înţelepciunea nu este altceva decât abilitatea de a vedea ce este şi ce nu este posibil şi potrivit pentru mine. Uneori se referă şi la abilitatea de a vedea ce este şi ce nu este potrivit pentru alţii. Înţelepciunea se orientează către întreg. Când cineva îşi imaginează o situaţie şi încearcă să simtă unde este forţa şi ce este potrivit, asta duce la slăbiciune şi asta nu este ceva just.

Dar uneori avem dorinţe şi temeri. Temerile ne slăbesc deşi au legătură cu ceva just pentru noi, iar dorinţele ne duc în direcţii care pot să nu fie juste.

Acest tip de temere sau dorinţă nu izvorăşte din suflet. Dacă cineva este în rezonanţă, nu se teme. Dacă cineva este în rezonanţă, nu are dorinţe. Este mulţumit cu ceea ce este. Deci, atunci când cineva este în rezonanţă, poate îndura inclusiv o situaţie foarte dificilă, în timp ce o situaţie fericită poate fi tratată ca nefiind mai mult decât ceva normal.

Lucrurile la care faceţi referire îmi amintesc de o starea spirituală în care cineva poate fi mai mult sau mai puţin independent de realităţile exterioare. Nu este o stare care ne vine natural. Este rezultatul procesului interior. Cum ajunge cineva să atingă această stare?

Este un soi de „cale spirituală”, care te poartă departe de viaţă, de exemplu dacă alegem numai să medităm sau să privim viaţa ca şi cum ar fi un sfârşit. Cei care se sinucid îşi asumă o atitudine similară. Ei se simt ca şi cum viaţa ar fi în spatele lor şi, în consecinţă, le este indiferentă, dar asta nu înseamnă a fi spiritual. A fi spiritual înseamnă să consimţi vieţii, aşa cum este, vieţii obişnuite, cu toate responsabilităţile sale, toate plăcerile sale, toate dificultăţile sale, aşa cum sunt. Asta înseamnă a fi spiritual, asta înseamnă a fi în rezonanţă – nu varianta cealaltă, în care cineva, ca să spun aşa se sustrage din obişnuit.

Pentru a putea trăi o viaţă bună este esenţial să aparţinem unui grup?

Cineva trebuie să aparţină pentru a se simţi bine, dar există multe modalităţi de a face asta. Pot să simt că aparţin familiei. Atunci sunt sprijinit de familie. Această apartenenţă este foarte personală. Totuşi, dacă rămân blocat în aceasta, atunci propria mea dezvoltare este împiedicată, de exemplu, dacă nu am capacitatea de a recunoaşte valoarea altor familii. Când mă căsătoresc şi intru în alte familie care are valori diferite de ale familiei mele, dacă nu sunt capabil să recunosc valoarea, atunci căsătoria mea se destramă. Deci, este esenţial să ne extindem limitele sentimentului de apartenenţă, ceea ce înseamnă, la un moment dat, îndepărtarea (într-o oarecare măsură de familie), astfel încât să fie posibilă dezvoltarea.

Dacă cineva este în legătură cu marele tot, atunci el este în acelaşi timp şi conectat şi singur.

Destinul şi sufletul

Credeţi într-o evoluţie a conştiinţei? Astfel încât oamenii să ajungă progresiv la o cunoaştere mai înaltă, mai cuprinzătoare?

Eu observ că sufletul este progresiv, asta însemnând că există o evoluţie în viaţa umană. Dacă luăm în considerare conştiinţa personală conştientă, putem vedea că ea este, ca să spun aşa, mai tânără decât conştiinţa colectivă inconştientă.

Ea este rezultatul unui proces evolutiv recent. Faptul că acum este posibilă înţelegerea modului în care interacţionează aceste conştiinţe este de asemenea, un progres recent. Când cineva se alătură acestor mişcări, atunci el este purtat înainte spre ceva mai mare.

Ce este sufletul?

Sufletul, în latină anima, este ceea ce animă, cu alte cuvinte, ceea ce dă viaţă. Acest suflet nu este individual. Nu este ceva ce individul posedă. Este ceva din care individul face parte. Acest mare suflet dirijează evoluţia. Evoluţia este dirijată de ceva omniscient şi acela este sufletul. Dacă te abandonezi mişcărilor sufletului, atunci progresezi. Dar adesea suntem deconectaţi de aceste mişcări din cauza legăturii strânse pe care o avem cu cele două conştiinţe. Iluminarea şi purificarea ne sunt necesare pentru a deveni conştienţi de mişcările profunde ale sufletului şi pentru a le urma.

Dacă o persoană devine conştientă de încurcăturile sale sistemice, ea devine liberă sau nu?

Nu, ea nu este liberă. Ar fi trufaş să credem asta. O încurcătură sistemică apare atunci când sunt în mod inconştient atras în destinul altei persoane care a existat înaintea mea. Când am ocazia să văd această încurcătură cu ajutorul unei constelaţii de familie de exemplu, sau în alt mod, atunci mă pot elibera, însă numai parţial, pentru că această soluţie este parte a unui proces de iluminare intrinsec vieţii mele. Deci, ideea că mă pot elibera de ea în totalitate este iluzorie. Câteodată stau şi mă întreb: „Ce face cineva când este total liber?” Pluteşte în bătaia vântului fără nici o ţintă. Dacă, ştiind că eşti conectat, te laşi purtat de acest proces de iluminare şi experimentezi viaţa, asta te-ar putea face fericit. Nu eşti liber în sensul convenţional, dar vei creşte.

Scrieti un comentariu