(Caroline Myss)
Recent, am vorbit cu o femeie care mi-a spus că era îngrijorată că făcea ceva în neregulă pe calea ei spirituală. A ajuns la concluzia asta pentru că a rămas încurcată cu privire la ce trebuia să facă cu viaţa ei, iar această derută îi mărea continuu stresul emoţional şi mental. Cu siguranţă, ea a dedus că, undeva pe calea ei spirituala, a cotit într-o direcţie greşită, altfel nu ar fi într-o astfel de criză. Corect?
Înainte de asta, după o conferinţă, vorbisem cu un bărbat care relatase că, asemenea acestei femei, şi lui îi era clar că se rătăcise în călătoria sa spirituală. Mi-a spus că a început să se ocupe, printre altele, de spiritualitate în urma cu câţiva ani, după ce a divorţat. Simţind că este într-o situaţie vulnerabilă în plan emoţional – adică: pentru prima oară după ani de zile era singur – el a crezut că spiritualitatea era soluţia la tristeţea provocată de singurătate. Însă, în pofida tuturor cărţilor din domeniul spiritualităţii, pe care le citise şi a tuturor atelierelor de lucru la care participase, a declarat, cu un pic de supărare, că încă era singur. Aşadar, ce anume făcea greşit? Citea cărţile nepotrivite? Mergea la atelierele de lucru nepotrivite? Ce e cu chestia asta spirituală şi de ce nu dă rezultate?, s-a întrebat el.
Aş putea da multe alte exemple de povestiri din partea oamenilor, ale căror situaţii de viaţă reflectă, mai mult sau mai puţin, aceeaşi derută cu privire la drumul lor spiritual: Sunt în continuare nefericit/confuz/supărat/lefter/etc., deci am luat-o într-o direcţie greşită, pe drumul meu spiritual? Majoritatea relatărilor au câteva puncte comune. În primul rând, oamenii presupun că ceva merge aiurea „în ceruri”, în ceea ce îi priveşte, pentru că problemele pe care le doresc rezolvate sau dispărute, chiar nu dispar. Au nevoie de alte rugăciuni? Sau poate ar fi de folos mai multe lumânări?
Uneori, oamenii încep să fie disperaţi pentru că au fost păcăliţi; adică, soluţiile de rezolvare a problemei, incantaţiile şi mantrele pe care le-au folosit chiar nu sunt eficiente – sau cel puţin nu atât de eficiente pe cat au scontat ei. Un tânăr chiar a spus: „Ştii, poate că ar fi trebuit să încerc budismul. Îmi place ideea de a considera viaţa ca pe o grămadă de nimicuri. Dar, pentru mine, are logică.” M-am gândit: „Pot vedea cum tu şi cu neantul chiar v-aţi împăca de minune.”
Mulşi oameni sunt un pic uluiţi să afle că durerea sau confuzia – care de multe ori creşte, atunci când te angajezi pe calea spirituala – nu semnalează că faci ceva greşit, ci că faci ceva potrivit. Pentru unii oameni, această veste este ca balsamul pus pe o arsură. Pentru alţii, este ultimul lucru pe care vor să îl audă. Întrucât foarte mulţi oameni fie îşi urmează în mod activ drumul spiritual, fie se bălăcesc în curentele spirituale, ca observatori, nefiind siguri despre ce înseamnă cu adevărat un drum spiritual, m-am gândit să cercetez subiectul, scoţând în evidenţă întâlnirea inevitabila cu Zidurile de protecţie spirituală.
Ce este si ce nu este Calea Spirituală
Am studiat scrierile şi înţelepciunea marilor mistici, cea mai mare parte din viaţa mea. Indiferent că aceşti mistici provin din tradiţiile Occidentale sau Orientale, există învăţături esenţiale despre adevăr, care sunt universale pentru toate căile spirituale. Acestea sunt adevărurile mistice şi, chiar dacă ar putea fi predate în moduri diferite, ajustate ca să se potrivească anumitor culturi şi mitologii, în esenţa lor ele sunt în armonie. Pornind de la acest context, să examinăm câteva înţelegeri greşite comune, despre ce înseamnă calea spirituala.
Calea spirituală nu este o cale de rezolvare a problemelor. Chiar dacă, de multe ori, crizele determină o persoană să se întoarcă la spiritualitate sau la rugăciune, nu vei găsi nicio învăţătură autentica în care maestrul spiritual să îl asigure pe discipol că toate problemele şi grijile lumeşti vor fi preluate şi rezolvate, odată ce începe să se roage, să mediteze sau, în lumea contemporană, să meargă la seminarii şi să citească cea mai recentă carte de auto-dezvoltare. Fie că te gândeşti la înţelepciunea lui Buddha sau la misticismul organic al lui Tao, la învăţăturile sacre ale lui Iisus sau la teologia mistică a Terezei de Avila, nimeni nu îţi promite încetarea tuturor problemelor. Mai curând, învăţăturile lor sunt directive despre cum să înaintezi prin încercările vieţii, cum să le percepi drept „iluzii” (în limbajul lui Buddha) şi cum să înveţi – să înveţi mereu – despre felul în care încercările vieţii îţi influenţează conduita interioară faţă de putere, mai ales faţă de puterea ta de a face alegeri.
Calea spirituală nu te consolează cu miturile din copilărie, despre Dumnezeu şi despre locul pe care îl ai în acest univers. De fapt, ea le demontează – daca nu le distruge complet. Ce vreau sa spun prin asta? Tradiţia Occidentală este înrădăcinată într-un mit care favorizează suferinţa. În societatea noastră, suferinţa este recompensată. Atunci când oamenii îşi revin după o boala, sunt convinşi că motivul refacerii este faptul că ei sunt deosebiţi şi, prin urmare, suferinţa lor nu a fost degeaba. Cunosc nenumărate povestiri despre oameni care s-au purtat de parcă au fost năuciţi, pentru că „răsplata cerească” pe care o aşteptau nu a venit niciodată. O femeie mi-a spus că a făcut tot ce a fost „călăuzită” să facă: s-a mutat, a divorţat, şi-a vândut bunurile şi şi-a părăsit prietenii. A făcut toate astea, convinsă fiind că îşi urma călăuzirea lăuntrică, aşa că, „de ce nu-mi reuşeşte nimic acum?” Ultimul lucru pe care voia să îl audă aceasta femeie de la mine era exact lucrul pe care avea nevoie să îl audă de la mine: „Totul îţi reuşeşte, numai că nu aşa cum vrei tu. Dar, dacă ăsta e modul de care ai nevoie?”
Calea spirituală nu înseamnă a ţi se dărui calea, ci a ţi se arăta calea ta. Acesta este un adevăr foarte periculos, dar profund de mistic. Ce înseamnă el cu adevărat? Şi de ce nu poate fi Divinitatea mai clară, mai evidentă şi mai directă? Ştii, cu cât sunt mai de mult timp în acest câmp al teologiei mistice, trăind cu urcuşurile şi coborâşurile mele, cu atât mai mult devin marile învăţături aproape amuzant de reale, ca să nu mai spun cât de adevărate se dovedesc a fi, încă o dată. Calea spirituală înseamnă să te afli pe un drum care te provoacă să-ţi înfrunţi fricile, nu să te apere de ele. Ce bine îţi poate aduce faptul de a-ţi fi dăruit ceva – orice – care susţine slăbiciunile din tine? Lucrul ăsta nu are niciun fel de noimă.
Sf. Augustin i-a spus o povestire înţeleaptă şi minunată, unui bărbat care l-a înfruntat cu privire la logica cerului. „De ce nu mă face Dumnezeu un om bogat? M-am rugat de nenumărate ori pentru bani şi Dumnezeu nu-mi răspunde la rugăciuni.” Sf. Augustin l-a întrebat ce ar face dacă ar deveni bogat. Bărbatul a răspuns: „Aş avea pământ şi aş avea oameni care să lucreze pentru mine. Eu aş fi cel care conduce.” „Şi cum e viata ta de om sărac?”, l-a întrebat Sf. Augustin. „Am familia mea. Am prietenii mei. Muncim cu toţii din greu. Dar toţi suntem săraci.” „Păi, pot înţelege de ce Dumnezeu ţi-a răspuns la rugăciuni, cu o înţelepciune atât de mare”, i-a spus Sf. Augustin. „Dumnezeu nu mi-a răspuns deloc la rugăciuni. Sunt în continuare un om sărac.” „Nicidecum. Eşti un om foarte bogat. Doar că Dumnezeu nu ţi-a dăruit aur. Dar, refuzând să-ţi dea aur, El te-a împiedicat să devii lacom, abuziv şi arogant. De ce ţi-ar da Dumnezeu ceva care sa te ajute să le faci rău oamenilor pe care îi iubeşti? Refuzând să-ţi dea aur – şi numai aur – Dumnezeu ţi-a îngăduit să fii bogat în spirit. Eşti bun, generos, iubitor şi iubit”. Bărbatul s-a uitat la Sf. Augustin, apoi a izbucnit în lacrimi.
Calea spirituală este o cale a cunoaşterii de sine, nu a dobândirii căii tale, ci a ridicării tale la nivelul căii pe care ţi-a fost dat să mergi.
Întâlnirea Zidurilor de protecţie
Un zid este ceea ce ridicăm atunci când nu vrem să continuăm o discuţie sau un proces interior. Toţi aţi trecut prin experienţa de a-i spune unei persoane: „Nu mai vreau să vorbesc despre asta.” Şi fără îndoială că cineva ţi-a spus acelaşi lucru. Însă, după cum bine ştii, încheierea unei discuţii nu pune capăt unui dialog interior.
Calea spirituală are o „minte” proprie. Adică, există o hartă arhetipală ce vibrează sau îndrumă viaţa spirituală a tuturor, indiferent de tradiţia aleasă ori de practicile personale – sau chiar de absenţa lor. Repet, toate tradiţiile sacre vorbesc despre etape de înaintare spirituală, care pur si simplu se activează odată ce practicantul păşeşte pe drumul lăuntric. Gândeşte-te la această analogie: Imaginează-ţi că te pregăteşti să cobori în viaţa omenească şi începi să te îngrijorezi în privinţa modului în care te vei descurca cu înaintarea în vârstă. Cum vei organiza trecerea de la un an la următorul? Într-un final, un suflet matur îţi spune că, acum mult timp, au fost implementate anumite sisteme organice, care nu necesită atenţie din partea omului. Unul dintre sisteme este cel legat de modul în care înaintează în vârstă fiinţele umane: pur si simplu, o fac. Li se întâmplă fără efort, deşi vor face tot ce pot ca să interfereze cu procesul. Este unul dintre numeroasele sisteme vii, asupra căruia ei nu au nicio autoritate.
Acelaşi sistem este implementat pentru progresul şi trezirea spiritului uman. Ea se va produce aşa cum se produce în fiecare fiinţă umană. Unii o vor simţi ca pe o coliziune cu realitatea, iar alţii o vor simţi de parcă ar ajunge acasă. Niciuna nu e mai bună decât cealaltă, deşi una din ele pare un pic mai bună. Oricum, nicio fiinţă umană nu poate evita trecerea prin etapele înaintării sufletului, care sunt inerente drumului spiritual. Pe calea lor spirituală, oamenii se pot juca cu coordonarea ei în timp, dar nu pot scăpa niciodată de ea. De ce? Lucrurile evidente sunt şi foarte amuzante: Viaţa este doar o cale spirituală.
Cele trei etape ale căii spirituale sunt: purificarea, iluminarea şi uniunea. Poţi recunoaşte după cum sună cuvântul – purificare – că ăsta e domeniul de activitate al Zidului de protecţie. Le voi descrie succint pe fiecare, apoi voi discuta mai pe larg despre prima etapă. Prima etapă – Purificarea – se refera exact la ceea ce semnifica cuvântul – o îndepărtare a reziduurilor tale lăuntrice emoţionale, mentale, spirituale şi psihice. Din motive clare, aceasta este sfera de activitate a Zidului de protecţie.
Etapa a doua – Iluminarea – se referă la o înaintare spre mai multă transcendenţă sau spre ceea ce Buddha ar numi o stare de conştiinţă mai detaşată. Altfel spus, o minte şi o inimă iluminată este capabilă să „perceapă adevărul”, să vadă cu claritate, mai degrabă decât să privească viaţa prin intermediul unui program privat al egoului, încărcat de frică, nesiguranţă, lăcomie şi toate celelalte emoţii umane inferioare. Golită de ele, fiinţa umană poate vedea în inima unei alte persoane, cu claritate şi compasiune, sau poate discerne cu înţelepciune, esenţa unui conflict. A te ilumina înseamnă „a aduce lumina cu care să atingi” orice lucru sau orice persoană cu care te afli în contact.
În final, etapa a treia, cea a Uniunii, se referă la sufletul care ajunge la stări de conştiinţă mistice şi profunde, ce transcend mintea lumească obişnuită. Cum s-ar spune, este deschis un portal spre o „minte cosmică”, iar misticul fuzionează cu energiile Divine pe care mintea umana neiniţiată este incapabilă să le înţeleagă.
Să dezvolt acum subiectul Zidului de protecţie, căci povestirile pe care le-am relatat la începutul acestui material, au fost ceea ce eu aş considera a fi povestiri despre Zidul de protecţie; adică, ambele persoane au atins graniţa unui mod de gândire. Cu alte cuvinte, ei şi-au epuizat unul dintre miturile lor despre cum trebuia Dumnezeu să acţioneze în viaţa lor: eu fac asta şi Dumnezeu trebuie să facă aia. Dacă sunt fată bună şi-mi urmez călăuzirea, atunci răsplata mea ar fi că trebuie să reuşesc în toate. Şi, mai departe: merit un card „Gata cu suferinţa”, pentru că m-am saturat de suferinţa pământească.
Crizele de mit sunt printre cele mai întâlnite Ziduri de protecţie. Undeva în mintea lui, fiecare are un mit despre Dumnezeu, iar printre cele mai populare şi, prin urmare, cele mai puternice, sunt cele cu Dumnezeul „răsplatei şi al pedepsei” şi mitul „suferinţa e răsplătită cu comori”. Nu exista un Dumnezeu în afara planetei, care acţionează potrivit regulilor pământeşti ale concursurilor show, cum ar fi: „Tu faci asta şi eu voi face aia”. Noi acţionăm pe baza acelor reguli şi le-am proiectat asupra miturilor noastre despre Dumnezeu, bazându-ne pe felul în care ne-ar plăcea nouă ca Dumnezeu să se comporte: Exact ca Noi, doar că mai bine şi la scara mai mare. În acel fel, putem face ce ne place mai mult să facem – adică să controlăm totul, inclusiv natura lui Dumnezeu.
Calea spirituală se referă la renunţarea la miturile tale despre Dumnezeu – actul suprem de capitulare. Atunci când i-am spus femeii din prima relatare: „De fapt, deruta ta îmi spune că faci totul bine”, la început, a fost dezorientată. Stătea în fata Zidului ei de protecţie. Voia ca mitul ei despre Dumnezeu să fie adevărat şi să înceapă să-şi facă efectul. În realitatea ei spirituală ideală, urmarea faptului de a-şi fi urmat călăuzirea primită trebuia să fie răsplătită cu oportunităţi clare şi cu soluţii la problemele ei financiare şi emoţionale. De fapt, se aştepta că va apărea cineva, care să o susţină în vreun fel. Pentru ea, acesta era răspunsul la rugăciunile ei. Faptul de a nu vedea pe nimeni apărând la orizont, a făcut-o sa fie derutată şi într-o formă deloc mai bună faţă de situaţia pe care o părăsise. Unde greşise?
Am întrebat-o dacă era dispusă să-şi analizeze miturile despre Dumnezeu, drept următorul ei pas. Dacă se află exact unde trebuia să fie, iar următorul ei pas era să nu se aştepte să apară cineva în calea ei? Ce ar fi vrut să facă mai departe? Conversaţia mea cu aceasta femeie a fost mult mai complicata decât acest rezumat – după cum sper că vă puteţi da seama – dar, din fericire, rezultatul a fost că ea a înţeles că se agaţă de un „mit disfuncţional”, de care era nevoie să se elibereze. Oriunde s-ar fi mutat, ar fi fost nevoită să se confrunte cu acel crez. Nu s-a mai gândit că poate că s-a mutat în oraşul nepotrivit sau că şi-a luat serviciul nepotrivit. Încă se mai gândea că Universul îi datora „ceva deosebit”, pentru că îşi urmase îndrumarea primită. Din fericire, în cele din urmă a străpuns Zidul de protecţie şi s-a eliberat de acel mit împovărător.
Pentru tine:
Calea spirituală este un şir neîntrerupt de străpungeri ale Zidurilor noastre de protecţie, de înlăturare a miturilor disfuncţionale şi de dobândire a unei viziuni clare despre cine suntem şi despre legile care guvernează viaţa. Ea nu are legătură cu găsirea unui drum lipsit de probleme sau a unei căi de a dobândi mai multe lucruri de acumulat. Asta nu te face decât să-ţi doreşti şi mai multe lucruri. Hrănirea acelei fiare nu are sfârşit.
Iată câteva puncte pentru tine, legate de munca ta interioară:
Dacă consideri că eşti pe o cale spirituală, atunci etapele de „purificare, iluminare şi uniune” sunt active în viaţa ta. Aşa cum nu poţi opri procesul de îmbătrânire, nici pe ele nu le poţi opri. Prin urmare, fii atent la ele. Suntem purificaţi de frici, de iluzii şi de aspectele umbrei noastre. Un proces de purificare se poate manifesta sub formă de dureri repetate de cap, renunţare la dependenţe, boală, tipare disfuncţionale de credinţă sau orice alte tipare repetate, ce întrunesc calităţile de Ziduri de protecţie. Identifică-ţi Zidurile de protecţie şi cercetează modul de a răzbate prin ele.
Spiritualitatea nu înseamnă a citi cărţi de auto-dezvoltare; ea înseamnă rugăciune, reflectare asupra alegerilor din viaţa ta şi contemplarea deciziilor morale, etice şi înţelepte. Viaţa ta spirituală se referă la accesarea adevărului şi nu la îndepărtarea de el.
O rugăciune pentru Vindecarea noastră necontenită
„O, Doamne, atunci când cobor în adâncurile fiinţei mele, dă-mi o lumânare a Spiritului. Arată-mi lucrurile ascunse, creaturile din visele mele, depozitul de amintiri şi răni uitate. Du-mă la izvorul vieţii mele şi spune-mi natura şi numele meu. Dă-mi libertatea de a evolua, astfel încât să pot deveni acel sine, sămânţa pe care ai plantat-o în mine, la facerea mea. Din adâncuri, strig către Tine, O, Doamne!”.
(“Prayer at Night: A Book for the Darkness/Rugăciune în noapte: o carte pentru neştiinţă”, de Jim Cotter)