(Dr. EDUARD TOGOREANU - medic chirurg, specialist in psiho-oncologie)
Sănătatea, între două verbe
Interesant este faptul că individul a învăţat din tot acest capitalism haotic verbul “A avea”. Se identifică prin “a avea”. A trăi bine – a avea – înlocuieşte verbul “a fi”. El nu mai doreşte să fie “cineva”. Chiar şi mersul la biserică, pentru o evoluţie spirituală firească şi necesară, este înlocuit cu mersul la slujbă, pentru a apuca şi “a avea” o sticlă cu apă sfinţită!
“Am cancer” – este declaraţia pe care o aud tot mai des de la pacienţi, când intră în cabinet.
Este oare el un proprietar de cancer? Cum să se vindece, când “a avea” este verbul lui preferat, când toată viaţa s-a zbătut să aibă, când acest “a avea” i-a intrat în sânge, când a vândut, s-a îndatorat, a minţit, a înşelat, a călcat viaţa altora în picioare, s-a purtat iresponsabil faţă de el însuşi pentru „a avea”? Acum, obsedat de “a avea”, are cancer. Daca ar fi bolnav de cancer, ar mai avea o şansă de vindecare. Dar el are cancer şi pentru „a avea” s-a zbătut toată viaţa, cum să renunţe la “a avea” pentru “a fi”?
“A fi” este o stare. “A fi” presupune să trăieşti aşa cum eşti: natural, fără griji, fără îndoieli, numai tu cu dorinţele tale de schimbare. Şi pentru terapeuţii care “descoperă apa caldă” şi recomandă să mănânci naturist pentru a fi sănătos, am un sfat: învăţaţi pacienţii mai întâi sa fie sănătoşi! Nu defilarea prin magazine, în mână cu o lista de alimente permise, ecologice, îi va face sănătoşi, ci pofta pe care o vor avea la vederea unui aliment – aceasta să-i determine să aleagă, să se exprime, să-şi manifeste individualitatea având opţiuni, nu acţionând la indicaţii pentru a se autodefini! Cu alte cuvinte, sunt sănătos fiindcă sunt aici sa aleg ceva de care am pofta, nu fiindcă am o lista care mă va ajuta să fiu sănătos!
Boala – ascunsă în sentimentele negative?
“A avea” naşte îndoieli, naşte deziluzii, naşte dezamăgiri, naşte nehotărâri, naşte dorinţe, naşte comparaţii şi orgolii, naşte deznădejde, naşte insatisfacţii, naşte teama de a pierde, naşte frica de hoţi, naşte ură, naşte teamă de concurenţă, naşte lăcomie, naşte limite, naşte frustrări. “A avea” presupune ataşament material. Ataşamentul înseamnă robie. “Păstrează şi papucii ăia vechi, poate ne mai trebuie!”. Verbul “a avea” ne termină viaţa. Segmentând-o prin conjugarea lui “a avea”, ne afundăm şi mai tare în materia pe care vrem s-o stăpânim. “A avea” te face robul vilei, maşinii, a contului bancar.
Cum vei putea să renunţi vreodată la ele? “Eu am!” Atunci când pronunţi aceste cuvinte, mândru de averea ta, de ceea ce ai, trebuie să ştii că, de fapt, ai şi toate sentimentele şi stările sufleteşti de care vorbeam.
Şi mai ai ceva: o boală de care deocamdată nu ştii! Fiindcă – întotdeauna! – aceste stări şi sentimente negative se răsfrâng asupra celui mai de preţ bun al tău, de care, din păcate, nu eşti conştient: SĂNĂTATEA!
“A fi” este o stare naturală. “A fi” presupune responsabilitate. Faceţi diferenţa între: “Sunt tată!” şi “Am un copil”. În care declaraţie se simte intensitatea trăirii, mândria de a fi ceva ce nu am mai fost până acum?
“A fi” presupune existenţă, trăire, viaţă – tot ceea ce este contrariul lui “a avea”. “A fi” înseamnă lipsa bolii ca entitate separată, fiindcă boala face parte din viaţă, este normală, este existenţa noastră modificată, atunci când greşim sau facem alegeri greşite! Boala se vindecă sau putem coexista cu ea, într-un stil modificat de viaţă. Luaţi exemplul unui alcoolic bolnav de ciroză – renunţarea la băutură şi un regim adecvat de viaţă în noile condiţii îl pot salva, dar de acum înainte el va avea alte coordonate ale existenţei.
Un alt exemplu: lumea medicală, şi nu numai, este preocupată şi se scriu tomuri întregi despre femeia la menopauza, de parca aceasta este o boală şi nu o evoluţie fireasca a organismului feminin! Nimeni nu suflă o vorbă despre condiţiile sociale ale femeii, care trebuie îndeplinite, chiar şi în cursul ciclului menstrual. Există pe undeva vreo societate comerciala care să trimită femeile în concediu în aceasta perioadă delicata pentru ele? Să fie din cauză că bărbaţii nu au ciclu menstrual? Totuşi, femeile trăiesc cu această problemă fără să se plângă!…
“Am diabet!” “Am hepatită!” AM!… Ce să tratezi mai întâi – boala sau bolnavul?
“Incidenţa cancerului a explodat de când proprietatea a devenit preţuită”
Este adevărat că o serie de greşeli în abordarea terapeutica se datorează educaţiei medicale, care lucrează încă în sisteme de gândire preformate. Vă dau un exemplu de gândire preformată: la examenele auto, care se dădeau şi oral pe vremuri, era o întrebare celebră. Conduci maşina şi, în faţă, pe o sosea foarte îngustă, îţi apar un porc şi un om, pe care nu ai cum să-i ocoleşti. Ce calci? Invariabil, elevii răspundeau: „Calc porcul”. Răspunsul corect era “calci frâna”! Toţi călcau ceva de pe sosea, fiindcă raţionamentul lor, conform educaţiei curente, crea această asociere: a calca – şosea! Ei nu-şi însuşiseră jargonul şoferilor, care şi ei călcau ceva – pedala de frână, acceleraţia sau ambreiajul!
Această imobilitate de gândire în medicină îi împiedică pe unii contemporani să privească cu seriozitate noile oportunităţi în abordarea cauzelor bolilor. Vom şti că am depaşit această fază atunci când, în reclame, pe lângă “Fumatul dăunează grav sănătăţii!” vom vedea şi “Orgoliul, Deznădejdea, Ura dăunează grav sănătăţii!”… Pentru că starea sufletească ne influenţează direct sănătatea fizică!
Zicala românească “Are boală pe el” defineşte o persoană care urăşte, are necaz pe cineva. Cunoaşteţi oare vreun exemplu mai clar despre forţa negativă a sentimentelor? Mai sunt şi alte exemple, la fel de elocvente: “Este ros de ură!”, “Mă roade un gând…”. Şi urmarea: “Mă roade stomacul, am ulcer!”.
Există o listă cu peste o sută de exemple de situaţii psiho-afective constatate că au precedat apariţia cancerului. Peste o sută de situaţii în care oamenii au ceva: rate la bancă, o căsnicie destrămată, un deces în familie, un accident etc. şi toate aceste situaţii nu au putut fi depăşite. Vi se pare întâmplător faptul că incidenta cancerului a explodat de când proprietatea a devenit atât de preţuită, întărită de legi şi decizii guvernamentale, apărată de organisme sociale? De când viaţa rurală, definită mai ales prin “a fi”, a fost înlocuită de urbanul “a avea”? De când verbul “a avea” a înlocuit verbul “a fi”? Evident, nu proprietatea este de vină, ci ataşamentul pe care-l manifestăm faţă de aceasta. Întrebarea este: DE CE? De ce cancer, de ce scăderea imunităţii, de ce boli grave, fără soluţii de tratament?
De la medicul german Rudolf Karl Virchow, fondatorul patologiei celulare, gândirea medicală s-a maturizat, în sensul studierii cu precădere a materiei si mai puţin a funcţionarii sale în cadrul corpului omenesc. Vechile teorii medicale, care abordau omul ca un tot unitar, format din corp, suflet si spirit au fost denigrate, respinse şi apoi uitate, fiindcă nu aveau un suport material. Suntem capabili să ochim şi să distrugem un nucleu de zecimi de milimetru din centrul creierului, dar nu suntem capabili să prevedem consecinţele acestui act. Ne mândrim cu identificarea defectelor cromozomiale, dar habar nu avem de complexele lor mecanisme de reglare. A trebuit să apară noi generaţii de cercetători, care au reuşit să identifice mecanisme capabile să explice cum emoţiile negative pot afecta grav starea sănătăţii. Îmbucurător este faptul că se dezvoltă ştiinţe medicale noi, capabile să facă legătura dintre starea sufleteasca, secreţia hormonală şi sistemul nervos, care în final modifică structura organismului. Aţi auzit vreodată de neuropsihofiziologie? Găsiţi informaţii pe internet, alături de ofertele de promoţii ale magazinelor on-line? Cu siguranţă, nu!
Chiar şi cutele de pe fruntea unui om, acele riduri de expresie, sunt cel mai simplu exemplu despre cum starea sufletească determină schimbări în structura corpului – mai întâi la nivel superficial, apoi la nivel profund. Când luaţi decizii sau hotărâri, priviţi-vă şi în oglindă şi urmăriţi-vă expresia feţei. Vă va ajuta!
Mă veţi întreba: bine, bine, dar cum anihilam sentimentele negative? Nu e chiar aşa de uşor… Depinde de cum îmi răspund la întrebarea: “Ce o fi mai bine, să am un statut social sau să fiu cineva in societate?”. Depinde, deci, în mare măsură, de “materialul clientului” – respectiv, de structura psihica a celui care are astfel de dorinţe şi sentimente. Nu le poţi “tăia cu foarfeca”, trebuie mult timp să poţi schimba gândirea unui individ – asta, dacă şi el doreşte acest lucru!
Pentru cei dornici să iasă din acest labirint, exista o mulţime de sfaturi, din care unul singur rămâne valabil: dacă sunteţi asaltaţi de spaima lui a avea, dacă sunteţi hotărâţi să ieşiţi din cotidianul care vă macină, căutaţi terapeutul cu care să rezonaţi. Nu este nebun, instabil psihic sau “plecat cu sorcova” cel care cere ajutor. Dar este iresponsabil dacă amână acest lucru şi este tardiv să o facă dacă se va îmbolnăvi organic. Discuţiile nu au omorât pe nimeni, dar medicamentele…
Şi pentru cei care încă mai au dubii, să se gândească la ordonarea simpla a celor două verbe. Nu merge să te joci cu cuvintele! “Exişti pentru că ai” sau “Ai pentru că exişti”! “A fi” îţi permite să ai! De aceea, le doresc tuturor să fie sănătoşi, ca să aibă parte de zile cat mai senine!