Cu părintele Gheorghiţă despre yoga şi creştinism

(extras din înregistrare audio – puteţi asculta interviul în întregime aici)

Rep – Da, vă rugăm să spuneţi şi despre yoga, practica yoga, care anume este sănătoasă, care nu ?

Da, iar problema, iar a practicii yoga, domne’ ce să mai spunem, practica yoga are valoarea ei, acum să fim oameni care înţelegem nişte realităţi. Fiecare spiritualitate are valoarea ei, nu se poate spune că spiritualitatea aceasta care este destul de veche şi orientală, nu se poate spune acum că nu are valoare, unii sunt într-adevăr mai exigenţi considerând că dacă noi acum suntem de spiritualitate creştină nu am mai avea nevoie de alte spiritualităţi.

Dar noi trebuie să fim într-un context al unei spiritualităţi generale, universale, aşa că, dacă creştinismul s-a întâlnit cu filozofia greacă şi într-adevăr în întâlnirea cu filozofia greacă, sfinţii părinţi au conturat o adevărată filozofie creştină, să ştiţi că şi întâlnirea creştinismului, care se pare că, de fapt, este în epoca noastră, întâlnirea creştinismului cu filozofia aceasta mistică, metafizică, mistică a orientalilor, în întâlnirea aceasta creştinismul într-adevăr va trebui, exact cum a făcut şi cu filozofia greacă, să-şi concretizeze un fel de metafizică creştină prin care nu trebuie văzută într-adevăr o luptă sau o contrarietatea cu această spiritualitate.

Şi cum mai spuneam eu în altă parte că, de fapt, yoga, prin creştinism se completează, adică prin faptul că sunt de origine necreştină, prin creştinism yoga poate să–şi completeze nişte adevăruri pe care nu avea de unde să le ia atunci pentru că încă nu apăruse creştinismul şi creştinismul prin întâlnire cu yoga îşi reidentifică propriul chip.

De aceea, cei care sunt căutători sinceri nu consideră alte spiritualităţi ca ceva care sunt contrare creştinismului, dar sigur că fiecare are această precauţie să nu cumva să cadă într-un fel de prefacere şi într-un fel de denaturare a unei părţi prin celelalte părţi.

De aceea, practicile yoga fiind mai mult practici energetice, sigur că au acest accent pe partea corporală, de aceea ştiinţa şi, în special, medicina a descoperit că în practicile yoga sunt într-adevăr nişte valori terapeutice care nu se pot contesta.

Dar, prin asta noi nu trebuie să confundăm cu trăirea noastră creştină, care trăirea noastră creştină este o terapeutică, o dublă terapeutică adică o vindecare şi de suflet şi de corp.

Mistica orientală vorbeşte numai de „păcat” sau „greşeală” al energeticului, al naturii noastre, pe când teologia noastră creştină vorbeşte şi de un păcat al fiinţialităţii, al sufletului nostru. Şi de aceea dubla noastră terapeutică creştină este dublă terapeutică.

De aceea, prin lucrarea mea „Medicina isihastă” eu am încercat să fac această descifrare şi, în acelaşi timp să fac această atenţionare că trăirea noastră creştină are acest ceva în plus şi vine cu această noutate al acestei vindecări şi a părţii noastre sufleteşti.

De aceea, dacă yoga are, şi toate practicile, au încercat şi s-au străduit experimental să găsească nişte remedii ale părţii energetice corpului, mistica creştină pune un accent deosebit şi în primul rând pe vindecarea sufletului. Şi de aceea pentru cei neavizaţi sau mai puţin pregătiţi, mai puţin documentaţi, la un moment dat prin faptul că, creştinismul pune un accent deosebit pe terapia sau sacroterapia sufletului, consideră că nu mai are valoare terapia corpului.

Celelalte practici necreştine prin faptul că pun mare bază pe terapia corpului, consideră că dacă face terapia corpului e de ajuns şi atunci automat se trece într-un fel de sacroterapie a sufletului.

 Trebuie înţeles clar că, de fapt, corpul fără sacroterapia sufletului este incomplet, iar sacroterapia creştină iară fără terapia corpului este iarăşi incompletă.

De aceea, prin cartea aceea „Medicina isihastă” eu am încercat ca să arăt că, de fapt, creştinismul vine cu această integralitate în care sacroterapia sufletului şi terapia corpului nu sunt despărţite, ci sunt toate odată.

De aceea, prin terapia corpului, creştinismul sau trăirea noastră creştină se întâlneşte cu celelalte mistici, dar creştinismul are acest specific în plus, are sacroterapia sufletului, ceea ce celelalte nu o au.

De aceea, un bun creştin chiar dacă foloseşte anumite modalităţi de terapie energetică, chiar dacă sunt să zicem aşa de stil, alt stil care nu este creştin, asta nu este un impediment dacă, într-adevăr, face şi al doilea pas în sacroterapia sufletului.

Un creştin care renunţă la sacroterapia sufletului, care renunţă la vindecarea pură de suflet, acela pe undeva pare că, pe undeva cade din creştinism. Multora le este frică că, prin comunicarea cu alte practici, cad din creştinism sau pe undeva nu mai sunt creştini.

Nu e aşa! Fiindcă creştinismul este religia integralităţii, şi a sufletului şi a corpului, aşa că, celelalte practici care pun accent mult pe partea corpului, dom’ne, dacă au sinceritatea şi caută, într-adevăr, un ideal înalt, sunt bune. Toată lumea ştie că, chiar dacă medicina este laică, aduce vindecări, aduce atâtea alinări, nu se poate contesta. Însăşi ştiinţa noastră, avem şi noi capacitatea de a avea o ştiinţă a noastră, proprie de creaţie, asta nu înseamnă că e contrară lui Dumnezeu. Dar noi trebuie să ajungem la această integralitate de a vedea realitatea în dublă stare, şi ca parte fiinţială, de suflet şi ca parte corporală. Şi atunci nu este nici o contradicţie.

Sărut mâna, Părinte, Binecuvântează!