(nu cunosc autorul)
Cu toţii manifestăm o grijă exagerată ori de câte ori simţim o disfuncţionalitate a corpului, adică ori de câte ori ne îmbolnăvim. Mai rar ne punem problema dacă avem un suflet sănătos şi dacă nu ar fi cazul să facem ceva pentru a-l însănătoşi. Din punct de vedere medical găsim expresii foarte interesante, pe care le ignorăm însă cu o imensă uşurinţă sau poate că doar ne arătăm astfel imensa neputinţă în faţa lor. Părintele spiritual al dacilor, Zamolxe, spunea că nu poţi să tratezi ochiul fără să ţii cont de cap, nu poţi să tratezi capul fără să ţii cont de minte şi nu poţi să tratezi mintea fără să ţii cont de sufletul şi spiritul omului.
Suntem prea neputincioşi ca să mai vedem întregul lucrurilor şi prea grăbiţi pentru a căuta cauzele ultime ale lor. Şi totuşi, chiar dacă noi credem că avem un suflet sănătos, el nici pe departe nu se află în această stare. Ori de câte ori ne îmbolnăvim trupeşte, cauza bolii trebuie căutată şi în stările noastre sufleteşti, în gândurile şi sentimentele pe care le-am avut şi încă le mai avem. Şi chiar dacă, din punct de vedere trupesc, suntem în putere şi “sănătoşi”, mai trebuie să verificam şi starea de sănătate a sufletului. Aşa cum orice boală trupească este pusă în evidenţă printr-o senzaţie dureroasă, trebuie să înţelegem că orice durere sufletească pune în evidenţă o boală a sufletului, o disfuncţionalitate a acestuia.
Constantin Noica a scris o carte despre bolile spiritului. El a identificat şase boli ale spiritului şi le-a descris în amănunţime modul de acţiune. Cu toate că s-a creat astfel un mijloc foarte bun de identificare a stării de sănătate spirituală, aproape nimeni nu-şi pune problema unei vindecări spirituale atât timp cât aceste afecţiuni nu dor aşa cum doare trupul când este afectat.
Practic, ori de câte ori suntem nefericiţi înseamnă că sufletul nostru nu este tocmai sănătos. Din punct de vedere transindividual, orice suflet care nu aspira la desăvârşirea sa, la decondiţionarea totală, care nu exprimă frumosul şi binele, este un suflet bolnav sau insuficient dezvoltat şi trebuie vindecat de urgenţa sau ajutat să se dezvolte înainte ca boala să contamineze şi mintea şi trupul, şi să aducă imense prejudicii.
Simptomele care ne informează cu privire la apariţia unor boli sufleteşti pot fi împărţite în patru categorii: 1) simptome tolerate, 2) simptome “capcană” 3) simptome de ordin general si 4) simptome de ordin spiritual.
1. Simptomele tolerate sau aşa-zise normale
– viciile minore sau dependenţa de cafea, tutun, alcool sau alte substanţe cu rol excitator;
– egoismul sau plasarea intereselor personale mai presus de orice;
– furia şi mânia;
– lăcomia şi zgârcenia;
– orgoliul şi încăpăţânarea;
– dependenţa faţa de urmărirea programelor de televiziune;
– hoţia;
– lenea;
– mândria;
– consumul de alcool.
Simptomele descrise mai sus au pătruns treptat în “normal” datorită numărului foarte mare de oameni care le posedă. Majoritatea dintre noi încă mai avem o judecată corectă şi suntem de părere că viciile minore, egoismul, hoţia, lăcomia etc. sunt dăunătoare sufletului şi trupului, dar cu toate acestea ne lipseşte puterea de a ne opune lor. Am ajuns să ne complăcem într-o acceptare tacita a imperfecţiunilor caracteriale şi comportamentale şi chiar le minimalizam influenţa pe care o pot avea asupra dezvoltării noastre ca suflete. Pe acest fond ele ajung să se amplifice şi să pătrundă în categoria simptomelor “capcană” pe care le vom prezenta în continuare.
2. Simptomele “capcană”, adică cele care sunt considerate a fi “calităţi sufleteşti” şi nicidecum boli:
– ataşamentul faţă de posesiunile materiale: casă, maşină, masă, scaun etc.;
– ataşamentul (în sensul dependenţei) faţă de alţi oameni;
– gelozia;
– viclenia sau şiretenia;
– ataşamentul faţă de propriile calităţi, cum ar fi: frumuseţea, inteligenţa, talentul artistic sau alte înzestrări, cu ajutorul cărora aspirăm la putere, plăcere, bogăţie şi faimă;
– preocuparea excesivă de a fi “în rând cu lumea”.
Dintotdeauna omul a considerat mai multe lucruri ca fiind absolut necesare în viaţa sa. Însă adeseori facem eforturi considerabile pentru a dobândi chiar ceea ce ne este dăunător. Parcă am înnebunit cu totul – ne străduim să ne îmbolnăvim şi să ne legăm sufletul de cât mai multe lucruri când, în mod normal, ar trebui să-l eliberam de orice condiţionări. Chiar dacă pare absolut normal să fim preocupaţi în viaţă de bani şi de cât mai multe “lucruri de valoare”, totuşi acest lucru când devine singura sau cea mai importantă preocupare a noastră este semnul unei boli sufleteşti. În conformitate cu piramida lui Maslow, toate acestea fac parte din nevoinţele de bază. A-ţi orienta întreaga viaţa doar în direcţia satisfacerii nevoinţelor de bază legate de hrană, sex, adăpost, nu scoate în evidenţă decât o lipsă de maturizare sufletească. “Uitaţi-vă la păsările cerului. Ele nici nu ară nici nu seamănă şi totuşi Domnul are grijă de ele.” La un moment dat sufletul trebuie să părăsească preocuparea exclusivă faţă de nevoinţele primare, pentru că altfel riscă să rămână “subdezvoltat”, ceea ce va atrage ulterior serioase tulburări psiho-somatice.
3. Simptomele de ordin general
- starea generală pe care o resimţim dimineaţa imediat după ce ne-am trezit (dacă nu prea ne vine să ne dăm jos din pat, dacă ne gândim la greutăţile care vor urma peste zi, dacă nu zâmbim, dacă nu suntem fericiţi că am început o nouă zi toate acestea sunt semnele unui suflet împovărat);
- calitatea somnului şi a viselor (somn agitat şi întrerupt de coşmaruri iarăşi ne arată un suflet bolnav);
- comportamentul pe care îl avem atunci când suntem singuri (dacă atunci când suntem singuri vorbim altfel decât atunci când suntem în prezenţa cuiva, de exemplu) – reacţia violentă la criticile juste sau nejuste ale celorlalţi;
- permanentizarea unei stări predominant pesimiste;
- tristeţile prelungite sau permanentizarea unei stări predominant melancolice;
- depresiile sau nevrozele de orice tip;
- frica faţă de schimbare şi, în general, frica faţă de necunoscut;
- fricile de orice fel, inclusiv frica de moarte.
4. Simptomele de ordin spiritual
– lipsa credinţei în ceva (divinitate) ;
– incapacitatea de a iubi;
– incapacitatea de a ierta;
– luarea în derâdere a lucrurilor sfinte;
– ignoranţa;
– fanatismul religios, intoleranţa.
Pentru a nu rămâne doar cu aspectele negative în minte, să vedem acum care sunt caracteristicile unui suflet sănătos:
– credinţa în ceva ;
– capacitatea de a ierta şi de a iubi;
– gândirea pozitivă;
– optimismul, deschiderea faţă de ceea ce este nou şi benefic;
– toleranţa bazată pe înţelegerea superioară a ordinii vieţii;
– capacitatea de a răbda;
– puterea de sacrificiu;
– somnul liniştit si odihnitor;
– simţul umorului;
– simţul dreptăţii;
– inteligenţa naturală;
– aspiraţia la desăvârşire, dorinţa de a evolua permanent;
– puritatea;
– practicarea zi de zi a exerciţiilor spirituale specifice căii pe care o urmăm;
– omenia, dragostea faţă de oaspeţi;
– încrederea in sine;
– capacitatea de a realiza eforturi acolo unde în aparenţă (din punct de vedere egotic) nu avem nimic de câştigat, adică munca dezinteresată;
– dragostea faţă de frumos;
– dragostea şi respectul faţă de înţelepciune şi înţelepţi.
Din punct de vedere spiritual sufletul unui om este sănătos dacă şi numai dacă face totul pentru a se desăvârşi.
Ştim că este strâmtă poarta care duce la sănătatea sufletului, dar cine îşi doreşte cu adevărat să se desăvârşească va găsi întotdeauna susţinerea de care are nevoie şi puterea de a se menţine pe cale.