Cazul 1
Nume, prenume | A C I |
Vârstă, sex,domiciliu | 5, M, Craiova |
Diagnostic | - epilepsie cu crize parţiale complexe,- atrofie cerebrală supratentorială moderată,- sindrom piramido – extrapiramidal şi cerebelos, probabil degenerativ,
- AOHD – formă accentuată cu deficienţe de socializare. Diagnosticul este conform documentelor medicale aflate la dosar. |
Simptome iniţiale | Boala a debutat la 25 martie 2005 cu hipotonie generalizată; în timpul somnului are loc prima criză convulsivă. A doua criză are loc la două săptămâni după prima, în stare de veghe, caracterizată prin privire fixă, tonic generalizat, contractură maxilară cu durata de aproximativ o oră. Pacientul intră pe tratamentul medicamentos sub care face multiple crize cu acelaşi aspect. În iunie 2005 e internat şi i se schimbă tratamentul.Până în septembrie pacientul a făcut doar 1-2 crize, apoi reîncep să apară, crescând frecvenţa la câteva zeci de crize pe zi, având durată mai scurtă (o criză avea durata aproximativ 10 secunde) şi alte manifestări în stare de veghe: - suspendarea reacţiilor voluntare,- mişcări clonice ale capului şi membrelor. |
Stare finală | După 6 luni de tratament la clinica noastră, pacientul nu a mai făcut nici o criză convulsivă. Acesta a fost primit din nou la grădiniţă din septembrie 2007. În prezent este bine integrat social şi nu a mai suferit alte crize convulsive. |
Perioada tratamentului | 14.12.2005 – septembrie 200992 şedinţe, cu observaţia că în ultimul an şi jumătate tratamentele au avut loc o dată pe lună timp de 6 luni şi o dată la două luni timp de 12 luni. |
Observaţii | În prima parte a tratamentului s-a observat o creştere a numărului de crize, alternativ cu creşterea intensităţii crizelor convulsive.Apoi s-a observat o stabilizare a intensităţii şi caracterului crizelor, dar şi creşterea distanţei dintre crize, odată cu scăderea numărului acestora, ajungând la un moment dat la 2 – 3 crize pe zi la mai multe zile. |
Cazul 2
Nume, prenume | M L |
Vârstă, sex, domiciliu | 7, F,Craiova |
Diagnostic | - epilepsie formă gravă (Sindrom West) ;- retard psihomotor gravconform certificatului medical – cabinet neuropsihiatrie infantilă |
Evaluare iniţială | - crize epileptice, la aproximativ 3 zile ;- postură în decubit dorsal cu membrele inferioare în extensie ;- picior varechin cu retracţia tendoanelor lui Ahile;
- face rar mişcări spontane de flexie a genunchiului unilateral (mai ales dreptul) şi flexie dorsală a piciorului stâng ; - spasticitate minoră ; - nu face mişcări active cu membrele inferioare la stimularea locală (presiune, ciupit) ; - în decubit dorsal face uneori spontan o mişcare de flexie completă a membrelor inferioare şi a trunchiului, urmată de încercarea de rostogolire pe o parte ; - la aşezarea în decubit ventral poate să ţină capul în extensie 2-3 minute ; - este atentă la zgomot şi răspunde prin întoarcerea capului ; - cand i se vorbeşte este atentă la cel care îi vorbeşte şi uneori încearcă mişcări ale buzelor ; - în timpul tratamentelor e agitată. |
Evaluare dupa 2 săptămâni | - comportament motor modificat:- începe să folosească flexia şi rotaţia trunchiului (poate realiza întoarcere din decubit dorsal în decubit lateral şi o schiţă de a se ridica în poziţie şezând, aproximativ 45°) ;- renunţă din propria iniţiativă la suptul mâinii (după aproximativ 2 minute şi rămâne cu ea în gură şi adoarme).
- comportament psihic:- e mult mai atentă şi urmareşte cu privirea intens persoanele noi care apar în încăpere; - mimează din gură o încercare de a răspunde, fără a scoate sunete. |
Evaluare după 2 luni | - a început să gângurească, în special dimineaţa;- crizele epleptice s-au rărit, având în general o perioadă de aproximativ 10 zile între ele;- doarme linistită în timpul şedinţelor de tratament ;
- în poziţie aşezat reuşeşte să îşi ţina capul. |
Durată tratament | 24.05.2007-18.07.200733 şedinţe |
Observaţii | Evaluările au fost făcute în cadrul clinicii noastre, de un medic specialist. |