„Ca să fii un membru ideal al unei turme de oi, trebuie mai ales să fii oaie.”
A. Einstein
„Dreptul la Spiritualitate şi dreptul de a aplica practici spirituale sunt garantate prin Constituţia României conform Art. 6 (Dreptul la Identitate) şi Art. 29 (Libertatea Conştiinţei), iar dreptul la exprimarea oricărei păreri despre orice astfel de practică şi accesul la cultură sunt, de asemenea, garantate constituţional conform Art. 30 (Libertatea de Exprimare) si Art. 33 (Accesul la Cultură).
Scriem aceste rânduri nu pentru a ne apăra (nu ar avea logică pentru că, la urma urmei, o caracteristică este că „de regulă, denumirea de sectă nu este acceptată de membrii grupării, care consideră că ei sunt singurii care dețin „adevărul” – Wikipedia) – ci pentru că am avut de-a face cu secte ascunse şi ştim ce vorbim.
Am avut ocazia să intrăm – regretabil – într-o astfel de „coliziune”, din care însă am ieşit purificaţi, şi ca grup şi ca suflete (noi sperăm ca, până la urmă, să-şi revină toţi).
Ştim că fiecare realitate are cel puţin două feţe şi fiecare o vede pe a lui şi o interpretează prin prisma propriei sale mentalităţi, ca să nu zicem perversităţi.
Am descoperit pe pielea noastră că e foarte uşor să intri în contact cu o sectă şi extraordinar de greu să scapi apoi, pentru că tu îi poţi uita, dar ei nu te uită, te bântuie şi te urmăresc cu o ură viscerală şi elaborată diabolic – neavând, probabil, altceva mai bun de făcut.
Am ales creştineşte să nu răspundem sub nici o formă (pentru că nu e treaba noastră şi ştim că, până la urmă, totul se plăteşte) la atacuri, oricât de aberante, mincinoase şi stupide au fost acestea.
Avem însă şi o veste bună: încă mai există viaţă şi după şi în afara sectelor!
De aceea înţelegem că cineva care trece întâmplător prin centrul nostru şi vede icoane pe pereţi, câteodată lumânări aprinse şi miros de tămâie sau de alte arome sau care citeşte acest site unde găseşte informaţii provenite din multe culturi, să se gândească la ideea de sectă (nu vorbim de faptul că există chiar şi „binevoitori” care încearcă să propage o astfel de idee).
Sunt, într-adevăr, multe locuri unde găseşti îmbinat sincretic elemente din hinduism, yoga şi budism, creştinismul fiind doar „un pretext necesar, motivat pe un oportunism logic: mesajul este adresat unor creştini nefamiliarizaţi cu filosofia şi înţelepciunea orientală”. („Studiu” – Pr. conf. univ. dr. Sterea Tache fila 140 – vol. 72) – chiar dacă „a face bricolage, în sensul de a pune laolaltă practici şi credinţe la prima vedere incompatibile (aşa-numita religie â la carte)” – poate fi plăcut şi seducător.
Este utilă însă cunoaşterea unor repere care să ne permită să evaluăm gradul de beneficitate sau periculozitate al oricărei grupări cu preocupări spirituale şi de evoluţie interioară.
Vom prezenta câteva idei importante care să ajute pe oricine de bună-credinţă să recunoască o sectă, precum şi gradul ei de distructivitate şi vom folosi pentru aceasta referinţe consacrate şi lucrări care au studiat multe secte şi care pot fi verificate (“Psihologia trezirii” de John Welwood, „Manual de istorie a religiilor” de Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paolo Scarpi, Sekteninfo NRW – „Informatii depre secte” – Renania de nord Wesfalia, Shirley Harrison, “Cults-the Battle for God”, Centrul de Studiu al Noilor Mişcări Religioase şi finanţat de Fundaţia Naţională a Ştiinţelor Umaniste, Mario Sorin Vasilescu – ziarul „Ziua”) şi nu părerile noastre personale.
Din loc în loc noi, ca şi echipă coordonată de Mihai – cel care a iniţiat şi coordonează această activitate terapeutică, numit de noi şefu’ (când nu îi spunem pe nume) – ne vom exprima punctul nostru de vedere şi vom notifica aceasta prin litere italice şi judecaţi singuri dacă suntem sectă sau nu (n.n.)
***
Falsul profet şi adevăratul credincios sunt făcuţi unul pentru celălalt; sunt două feţe ale aceleiaşi monede.
Este normală proliferarea grupurilor cu preocupări spirituale şi ezoterice, pentru că trăim vremuri de prefaceri, de declin, instabilitate şi haos.
E astfel o reacţie firească a oamenilor să considere că marii maeştri spirituali ai lumii ar putea fi una din cele mai valoroase resurse ale umanităţii, servind drept faruri care luminează o lume învăluită tot mai mult în întuneric.
Pentru noi, cei născuţi aici, cel mai firesc ni se pare că ar fi să căutăm în sânul ortodoxiei noastre sprijin şi învăţătură prin duhovnicii şi sfinţii noştri (cineva spunea mai demult, nu mai ştim cine, că noi nu avem nevoie de psihoterapie pentru că avem duhovnici buni!). La fel de normal însă este şi să cauţi înţelepciunea oriunde ea există cu adevărat (n.n.).
Mulţi căutăm de aceea ajutor şi ghidare, dar e important să facem o distincţie clară între pretinşii profeţi spirituali denaturaţi şi cei autentici, între grupurile nesănătoase şi comunităţile spirituale cu adevărat transformatoare. Profetul fals şi maestrul autentic subminează amândoi tiparele habituale ale sinelui. Însă unul o face într-un fel care creează servitute, în timp ce al doilea o face într-un fel care încurajează eliberarea.
Prin definiţie, secta este o grupare care s-a desprins dintr-o structură/organizaţie iniţială (în scopul corectării unor abateri doctrinare atribuite structurii-mamă) sau desprinsă dintr-o altă sectă sau este nou creată, grup sau mişcare caracterizată printr-un devotament sau dedicare exagerată faţă de o persoană, o idee sau un obiect, folosind tehnici de manipulare şi control care nu sunt etice.
Redăm mai jos (boldările ne aparţin) câteva dintre caracteristicile dominante comune grupurilor spirituale patologice/sectelor potenţial periculoase (cu precizarea că aceste trăsături nu se regăsesc la toate sectele, ele variind de la o grupare la alta):
- De obicei, există un element care reprezintă momentul de naştere a sectei. Acesta e considerat o revelaţie unică, pe care nimeni altcineva nu a mai primit-o sau nu a mai înţeles-o. În majoritatea sectelor, cel care a receptat revelaţia iniţială sau cel care a întemeiat gruparea sectantă este considerat ca fiind axul central şi spre el se îndreaptă toată devoţiunea celorlalţi (aceasta duce gradat la o anumită îndepărtare faţă de axul lăuntric propriu, la o descentrare).
Ne pare rău că n-avem aşa ceva, niciunul dintre noi nu a avut nici o revelaţie unică, pe noi abia ne duce mintea să pricepem cât de cât ce spun alţii! Iar singura revelaţie a şefului, a fost că-şi răceşte gura de pomană cu noi în 90% din cazuri. Da’ noi promitem că o să fim mai atenţi!
- Liderul este suprema autoritate în toate problemele şi nu se acceptă dizidenţi (dizidenţii sunt imediat excluşi şi apoi se porneşte o campanie de discreditare a lor), fiind descurajată orice încercare de a apela la o altă părere din afara sistemului. Chiar dacă liderul delegă unele puteri câtorva subordonaţi – există o ierarhie strictă şi un cerc restrâns de „locotenenţi” care au acces la adevăruri mai înalte – o face pentru a le demonstra celorlalţi că membrii aderă de bunăvoie la ideile şi dorinţele sale.
Bineînţeles că avem şef! Numai că la noi el află ultimul ce prostii facem, fiecare avem câte o părere – dacă nu două – bine înfipte în cap şi ne certăm ca chiorii cu El toată ziua. Normal, nu?! Doar suntem oameni..
- Pretenţia de monopol asupra adevărului: doar secta şi maestrul ei au dreptate. Au întotdeauna dreptate. Secta, mai ales şeful ei, nu pot greşi niciodată.
Am discutat între noi şi am hotărât că grecii aveau dreptate: Adevărul este doar în vin! Şi, bineînţeles, favorita noastră: „Errare humanum est!”. Partea doua (… sed perseverare diabolicum) nu ne interesează, bănuim că a fost scrisă pentru alţii.
- Liderul se auto-proclamă drept un mesia, cu o misiune specială în această viaţă. N.T.- Sub pretextul venerării lui Dumnezeu sau unui set de principii morale, el se declară unica şi suprema autoritate pământeană aptă să-i călăuzească spre acestea. Fie se consideră Dumnezeu, fie numai el interpretează Scripturile aşa cum ar voi Dumnezeu, interpretări care nu pot fi contestate de membri.
Şi şefu’ se străduieşte, săracu’, să-şi îndeplinească misiunea specială din viaţa lui, de a ne pune pe noi la treabă, da’ e supărat că nu reuşeşte. Noi toţi vrem să interpretăm afişele lui, până nu mai înţelege nimeni nimic şi pe urmă mergem la o bere să ne împăcăm
- Nu mai există Dumnezeu, nu mai există Iisus sau, în cel mai bun caz, maestrul este reprezentantul Lor direct pe pământ, daca nu chiar mântuitorul cosmic (este dealtfel descris sindromul hristic, mesianic, cu tendinţe megalomanice de cosmicizare a acţiunilor sectei).
Noi credem că e bine ca fiecare să se creadă buricul pământului, aşa, pentru nervii lui. Că dacă Universul e infinit, înseamnă că în fiecare punct e un buric! Sau nu.
- De obicei, liderul este carismatic, hotărât, dominator şi degajă “o încredere în sine nemărginită. Ce contează sunt gesturile arogante, indiferenţa totală faţă de opiniile altora, sfidarea lumii de unul singur. Ceva la această siguranţă de sine imperturbabilă îi atrage în special pe cei cărora le lipseşte stima de sine, care devin adesea vrăjiţi de demonstraţiile grandioase ale liderului autoproclamat al cultului” (Eric Hoffer). Liderul îşi asumă puterea absolută de a valida sau nega valoarea personală a adepţilor şi face frecvent uz de ea. Îşi convinge prozeliţii să se îndepărteze de familie şi prieteni, să-şi abandoneze slujbele şi cariera, pentru a merge pe calea lui.
Noi am vrea să fie mai carismatic (acum, deh, la vârsta lui…), mai hotărât (că ne-am săturat să tot aşteptăm să se hotărască de care pizza vrea să comande) şi să ne spună şi nouă odată care e „valoarea noastră”, da’ nu vrea!
- Tuturor membrilor grupului li se inoculează ideea că ei formează o entitate deosebită faţă de restul muritorilor de rând, care nu pot pătrunde tainele mega-iniţiatice ale organizaţiei . Ca urmare a acestor doctrine, este dezvoltată o practică specifică acelui grup care îi conferă originalitate faţă de restul grupărilor similare.
Da, şi noi suntem mega-iniţiaţi în te miri ce şi avem o practică specifică a trasului chiulului la curăţenie şi a trasului de timp în pauzele seminariilor, de l-am albit pe şef!
- Centrul de interes al grupului este o cauză, o misiune, o ideologie care nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Liderul formulează ideologia, în timp ce adepţii acceptă fără să conteste credinţele care le sunt oferite. Liderul îşi menţine adesea această poziţie afirmând că are un acces special la Dumnezeu sau o sursă de autoritate care le este inaccesibilă adepţilor. Asta le măreşte dependenţa de lider pentru “Cuvânt” – ca să interpreteze evenimentele şi să le spună ce să facă. Pentru că depind de lider să le spună cum stau lucrurile, propria lor inteligenţă începe să se atrofieze. Gândirea de grup prevalează.
Ideologia centrală e tratată cu o seriozitate atât de strictă, încât membrii nu pot să facă glume pe seama lor sau a liderului.
Aicea n-are nici o şansă, să ne oprească accesu’ la idei şi informaţii, că toţi avem acasă net. Ba chiar el ne-a pus la dispoziţie acces nelimitat la Goagăl şi la Wikipedia în secretariat, ca să nu-l mai furăm pe al lui.
Cât despre glume, am înţeles, înseamnă că n-a fost bine când i-am ascuns sub scaunul maşinii, acu’ câţiva ani de ziua lui, batoane de snikers învelite în staniol şi legate cu o sârmă de ceasu’ nostru deşteptător, de era să facă infarct bietul om!…(asta a fost „selon pour le connaisseurs” şi ştim că îi e dor de acele vremuri..) şi nici n-o să-i mai bem cafeaua, promitem! …Da’ atunci, ne gândim noi, ce farmec o sa mai aibă viaţa şi venitul la servici?…
- În acest mediu, în rândul membrilor există un nivel înalt de suspiciune, din teama ca unul din ei să trădeze Cauza. Orice cadru de referinţă independent este interpretat ca erezie, lipsă de loialitate sau trădare a misiunii grupului. Pot să existe reţele de spioni care să raporteze membrii care se îndepărtează de la misiunea centrală. Membrii care au renunţat la propria lor inteligenţă şi autonomie nu suportă şi se simt ameninţaţi de gândirea independentă a unor colegi şi devin de bunăvoie informatori.
Nici acu’ n-a aflat cine i-a ascuns papucii ăia vechi, că nu vrea să trădeze nimeni, da’ credem că are bănuieli!
- Secta tinde să controleze în totalitate comportamentul membrilor. Ea le va dicta ce să poarte, ce să mănânce, când şi unde să muncească, să doarmă, precum şi ce să creadă, să gândească, să spună, comportamentul familial, casnic şi în privinţa relaţiilor sexuale.
Aşa e, ne-am săturat de sfaturile lui răsuflate! Din cauza asta, nici nu prea-l mai salutăm. Şi-aşa ne salută el, nu e suficient?!
- Tendinţa spre perfecţionism: membrii sectei se simt mult mai sfinţi faţă de cei din alte grupări religioase. Ei pretind că ascultă de Dumnezeu şi îndeplinesc lucrări pe care alţii le neglijează, cred că Dumnezeu foloseşte standardul lor în ce priveşte faptele şi se consideră singurii care-l satisfac. Ca urmare, celelalte grupări sunt moarte spiritual.
Da, şi aşteptăm să vedem când moare primul dintre noi (sperăm că şefu’, că e cel mai bătrân…), ca să avem şi noi nişte moaşte!
- Agresivitate faţă de orice şi oricine care are ceva de reproşat maestrului şi sectei, uitându-se că violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei.
Păi d’aia avem bandă de alergat, să fim mereu în formă şi să nu ne prindă!
- Liderul îşi determină adepţii să stea la locul lor manipulând emoţiile de speranţă şi de frică (uneori poate fi vorba de o stare de iubire faţă de lider). Moneda teritoriului guvernat de liderul de cult este promisiunea. Liderul le promite adepţilor săi recompense – că vor obţine salvarea sau un statut special, mai presus de restul lumii, dacă rămân credincioşi Cauzei. Această “tehnică a morcovului” face apel la lăcomia, vanitatea şi stima de sine scăzută a adepţilor. Recompensele viitoare ale supunerii faţă de Cauză au întâietate în faţa oricărei aprecieri sau satisfacţii a experienţei prezente. Pentru a se asigura că turma rămâne la locul ei, liderul cultic foloseşte şi “metoda băţului”, intimidând membrii cu ameninţări de judecată, răzbunare sau damnare dacă se îndepărtează de la Cauză. Una dintre acuzele constante este că cei plecaţi îşi găsesc – toţi – aceeaşi pasiune şi se apucă, brusc, de “magie neagră” – ca nişte “demoni” ce sunt (parafrazând “s-au întors, în nemernicia lor, ca nişte câini turbaţi şi au muşcat mâna care i-a hrănit”) – şi trec, invariabil, la atac împotriva liderului şi a celor rămaşi în sectă folosind tot arsenalul magic (se pare că e foarte simplu). Sau îşi fac secta lor şi devin inamici. Te-ar apuca râsul dacă n-ar fi de plâns, pentru este exact invers! Un zid al terorii înconjoară grupul. Membrii care încearcă să plece sau chiar pleacă, pot fi ameninţaţi chiar şi cu persecuţia sau moartea.
Da, mereu ne ameninţă că o să ieşim mai des la o pizza în oraş, da’ nouă ne e teamă că o să se ţină de cuvânt până la urmă şi o să ne îngrăşăm în exces. Recunoaştem că în tabără a fost frumos!
Acum serios vorbind, noi am trăit pe pielea şi pe sufletul nostru această frică, un rău şi o groază care îţi paralizează mintea şi acţiunile, timp de multe luni de zile. Noroc că reuşim să ne dăm seama care sunt gândurile noastre şi care nu, chiar dacă apar sub chipuri false…
- Astfel de grupuri susţin teoria conspiratiei (masoni, evrei, reptilieni etc.) pentru a avea un duşman comun care ţine membrii grupului uniţi. Se ştie faptul că un inamic comun (real sau inventat) are darul de a strânge rândurile între membrii grupului care încearcă să facă faţă pericolului comun. De obicei există un fundal apocaliptic dominant, cu alte cuvinte ideea iminenţei sfârşitului ordinii prezente, care urmează să se năruiască foarte curând, potrivit unui scenariu catastrofic tipic, pentru a face loc triumfului noii ordini anunţate.
Lupta noastră este permanentă. Mai puţin cu reptilienii, da’ cu goangele şi furnicile din plin. Bine că nu avem şi şoareci!
- Rolul central al grupării în sfârşitul lumii: secta este convinsă că a luat naştere conform unui plan special al lui Dumnezeu, pentru a umple un loc lăsat gol de Biserica depărtată de la credinţa adevărată. Deseori, naşterea sectei marchează un moment istoric în escatologia lumii. Sfârşitul lumii joacă un rol determinant în teologia grupării: ea devine arena pe care se va desăvârşi glorificarea sectei, atunci când toţi ceilalţi vor fi înfrânţi. Deşi poate fi mică şi neînsemnată, atunci când vine ziua încheierii socotelilor, ea va primi de la Dumnezeu locul de onoare pe care îl merită. Ea este mesagera, cea care pregăteşte revenirea lui Hristos si participantă alături de Dumnezeu la judecata finală.
Dacă se termină lumea în 21 decembrie 2012, cum zic unii, nu ştim, da’ sperăm să prindem momentul împreună şi vom vedea atunci, şi să vedeţi ce chef o să facem noi pe 22… ba nu, că e cu Revoluţia…eh, de pe 27-28 încolo, până la Anu’ şi la Mulţi Ani! Şi pe urmă în fiecare zi, că e în plus şi e moca! Şi să ne vedem cu bine în 2050!
(Suntem curioşi ce bau-bau se va mai inventa după decembrie 2012…de fapt, nu suntem curioşi, suntem convinşi că se va găsi o explicaţie şi un alt subiect. Noi să fim sănătoşi!)
- Dependenţă psihologică faţă de grup. În timp, membrilor li se induce credinţa că părăsirea sectei echivalează cu părăsirea lui Dumnezeu şi cu pierderea mântuirii. Astfel, secta capătă un rol tot mai mare în viaţa individului, cu valenţe de viaţă socială şi familială. Prin urmare, membrii au tendinţa să rupă legăturile cu familia şi cu prietenii care nu frecventează gruparea respectivă. Întreaga lor viaţă începe să graviteze în jurul sectei, restul lumii nu sunt mântuiţi, iar secta devine singura sursă valabilă de informare.
Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare! Corect! Şi pe noi ne-a ameninţat că dacă nu facem ce spune el sau plecăm aiurea’n tramvai (că avem şi tramvai în oraşu’ nostru minunat), ne spune lu’ mama şi lu’ tata! Sau ne pune la colţ pe coji de nuci şi nu ne mai dă bomboane! Şi nu vreeeeem astaaa!
- Lumea este împărţită în noi si ei: curaţi şi păcătoşi, binele absolut şi răul absolut. Persoana trebuie să se schimbe în permanenţă pentru a se conforma normelor grupului; tendinţa spre ruşine şi vina sunt folosite ca pârghii emoţionale pentru a-i influenţa şi manipula pe membri.
Nimeni nu e mai grozav ca noi, noi şi ei, yin şi yang, Adam şi Eva, Tanţa şi Costel! Dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem. Nu vrem să mai măturăm holul! Bla-bla-bla! Dixit!
- Secta impune o dublă morală. Membrii sunt îndemnaţi să fie deschişi şi oneşti în cadrul grupului, obedienţi la regulile sectei şi să se mărturisească liderului. Pe de altă parte, sunt încurajaţi să nu le spună prea multe despre grup, chiar să-i mintă şi să-i manipuleze pe cei din afară, pe non-membri.
Şi pe noi ne tot roagă să-i mărturisim unde i-am ascuns papucii (ăia de la nr. 9). Credem că a dezvoltat o obsesie deja.
- Secta are două scopuri de bază reale: recrutarea de noi membri şi strângerea de fonduri (bineînţeles “negre”). Adevăratul scop este să crească prestigiul şi, adeseori, averea liderului şi apropiaţilor săi. N.T.- Fiecare membru este un vector de atragere a altora noi; chiar şi o banală discuţie este transformată într-un apropo despre “binefacerile” sectei.
No’, aici credem că iese pe minus. Nu ştim ce-o fi în capu’ lui, că trăieşte (ca şi noi) ca vai de lume din încasări (la care mai dăm şi bonuri!), ne plătim şi cărţile de muncă, şi impozite, şi C.A.S.-uri, la orele noastre de discuţii pseudofilozofice şi exerciţii de doi lei poate să vină oricine pe gratis, nu avem cotizaţie de membru, taxe de iniţiere, de primire sau de participare la…alea-alea, câteodată uită şi când e ziua lui. Ne-am procopsit şi noi şi el!
- Secta se arată a fi inovatoare şi exclusivă. Liderul pretinde că a rupt-o cu tradiţia, oferind ceva nou şi instituind UNICUL sistem valabil pentru rezolvarea problemelor personale şi suferinţelor lumii întregi. Acestea sunt doar fraze goale, demagogice, secta folosind de fapt metode de coerciţie psihologică şi control al gândirii adepţilor, care le inhibă capacitatea mentală de a valida obiectiv pretenţiile liderului şi ale sectei.
Cine ne cunoaşte, ştie că nu suntem în stare să rezolvăm nici măcar ecuaţii de gradul doi, ca să nu mai vorbim de gradul trei… oricum suntem cu mintea sorcova!
Şi, ca o ultimă observaţie: orice încercare de demascare a sectei, în loc să producă o atât de necesară trezire, duce, dimpotrivă, la strângerea rândurilor în jurul maestrului, el şi ai lui devenind nişte distinşi martiri.
În final, deviza noastră: Scapă cine poate!
***
Nu avem un „guru” şi nici nu vrem aşa ceva.
Noi ne dorim să ajungem fiinţe umane cât mai treze, mai conştiente de sine şi de sufletele noastre. Dorim să reuşim să ne transformăm soarta în destin, să ne împlinim visurile, să fim mai buni, mai blânzi, mai calzi şi mai iertători, să ne apropiem de Dumnezeu cu Pace şi Iubire în suflete, în echilibru cu toţi şi toate, nu cu judecăţi, lupte şi duble măsuri.
Ştim că învăţător autentic este cineva care a realizat natura esenţială a conştiinţei umane, de obicei prin practica unei discipline de autocunoaştere timp de mulţi ani. Spre deosebire de falşii învăţători, care creează adesea o stare de dependenţă la elev afirmând că au un acces special la adevăr, învăţătorii autentici se bucură să-i ajute să devină creatori şi independenţi, să-i vadă urcând din proprie voinţă treptele trezirii sufletului.
Asta presupune adesea să le ofere elevilor o practică a conştienţei, împreună cu instrucţiuni care să-i ajute să-şi recunoască direct propria natură. Acest tip de îndrumare ascute percepţiile elevilor, astfel încât ei pot discerne mai bine dacă cuvintele învăţătorului sunt adevărate. Fără o practică sau o metodă care să le ofere o cunoaştere directă a ceea ce e adevărat, elevii sunt total dependenţi de învăţător, care defineşte realitatea pentru ei.
Criteriul ultim pentru aprecierea învăţătorilor este dacă îşi ghidează elevii către o prezenţă umană şi fiinţare în lume mai autentică şi mai transparentă.
Ei recunosc, de asemenea, ambiguitatea şi paradoxul.
Nu le atribuie discipolilor lor un statut privilegiat faţă de cei neiniţiaţi.
Nu manipulează emoţiile elevilor lor, ci fac apel la inteligenţa lor naturală.
În loc să promoveze comportamentul de turmă, recunosc importanţa singurătăţii şi a introspecţiei. Iar propria lor realizare e bazată nu pe revelaţii spectaculoase, ci pe verificări şi practică de lungă durată.
Avem totuşi şi noi o speranţă la sectă: am auzit că „Oamenii normali vor deveni o sectă în România!” (Dan Puric – îi mulţumim).
Să auzim de bine! (cine mai are urechi de auzit…).
„Eu determin valoarea autentică a unui om după o singură regulă: în ce măsură şi în ce scop s-a eliberat de Eu-l lui?”
A. Einstein
„Cel ce mărşăluieşte vesel în rând cu trupa, deja şi-a câştigat dispreţul meu. I s-a dat ditamai creierul din greşeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi ajuns.”
A. Einstein
FOLOSEŞTE-L!!!