MEDICINĂ COMPLEMENTARĂ ŞI ALTERNATIVĂ:

. Tehnica BOWEN (BOWTECH) – nivel Master (www.bowtech.ro – site-ul oficial al Academiei Bowen Australia)
. Cristaloterapie Pranică&DaEl
. Tehnică Radiantă gr. I, II şi III
. Pranic Healing
. Terapia Biodinamică Craniosacrală Integrală
. Reflexoterapie
. Metoda Access Bars®
. Access Conscousness / Accesarea Conștiinței
. Proceduri de Corp / Access Body
. Access Energetic Facelift
. Medicină energetică incașă – Şcoala Villoldo „THE FOUR WINDS”
. Tehnica de ”Iluminare”
. Tehnica de ”Extracție”
. Tehnica de ”Recuperarea de suflet”
. Metoda ”Joalis” de detoxifiere
. OFT – Original Feeling Touch
. Noesiterapie
. Psihoterapie Pranică
. Reconectarea (The Reconnection)
. Reiki Usui Ryoho 7 grade
. Somatoterapie și exerciții energetice
. Healing Touch
. Tehnică metamorfică
. Theta și Alfa Healing
. Vindecare prin regresii temporale
. Vindecare Reconectivă (Reconnective Healing)

. Terapie spirituală de grup
. Terapie transpersonală ”Pneuma System Therapy”
. Medicină informațională – CoRe Inergetix System.
. Medicină energetică – 3D - non-linear-analyzer system
. Știința vindecării germanice (New German Medicine).
. Constelații Familiale – terapii sistemice.
. Consultații medicină de recuperare.
. Evaluarea computerizată a coloanei vertebrale – Spinal Mouse System.
. Masaj AYURVEDIC și de relaxare.
. Kinetoterapie.

————————————————

„În S.U.A. unul din trei oameni folosesc terapiile complementare, mai mult de jumătate din medicii de familie le prescriu, iar în 2/3 din cele 125 de facultăţi de medicină se predau cursuri pentru cunoaşterea şi folosirea terapiilor complementare”…

————————————————

Organizăm stagii de pregătire pentru tineri/tinere, terapeuți sau care doresc sa devină terapeuți de medicină alternativă / complementară în cadrul Centrului nostru de Sănătate ”Sf. Grigorie Decapolitul”. Așteptăm CV-urile voastre la marinmsgd@yahoo.com sau la contact.

————————————————

Jurnal de Bowtech

(Terapia Bowen pentru corp, minte și suflet)

Înainte de a începe, câteva idei importante pentru cei care caută această terapie – în loc de multe explicații la telefon ;) :

1. Ca orice altă terapie manuală (și nu numai, în acest domeniu al terapiilor altenative/complementare), ea nu are avantajul oferit de farmacologie, unde un medicament este același indiferent din ce farmacie îl cumperi.

Într-adevăr, este o „tehnică”, dar important este și „tehnicianul” ;) ). Așa că sfatul meu este ca atunci când căutați un terapeut bowen, criteriile să nu fie neapărat prețul sau accesibilitatea/disponibilitatea acestuia de a se deplasa la domiciliu, ci, de exemplu, dacă el figurează sa nu pe lista terapeuților școlii care ne-a format (www.bowtech.ro, secțiunea Terapeuți – și dați click pe județul în care locuiți). În acest fel chiar puteți cere referințe despre el de la sediul Asociației.

Este un bun punct de plecare, întrucât pe acea listă nu veți găsi, probabil, nici 10% din cei care s-au perindat, de-a lungul anilor, pe la cursurile de Bowen. Ceilalți, nu veți știi dacă au terminat pregătirea ca terapeuți sau nu și nici când.

Dacă nu apare pe acea listă, probabil o să vă spună că este terapeut bowen (bineînțeles că unii pot să vă arate și una din diplome), dar că nu vrea să facă parte din Asociație Terapeuților Bowen (și să apară implicit pe site) pentru a nu plăti cotizația…

Este un adevăr spus doar pe jumătate. Calitatea de membru al Asociației îl obligă chiar la mai mult decât atât, și anume să participle anual (tot contra cost, evident ;) ) la două zile anual de recapitulare (pregătire continuă, ca în orice profesie…), unde este pus la curent cu noutățile și verificat și corectat dacă nu mai execută cum trebuie elemente ale tehnicii.

Și nici nu aveți idee cât de repede se uită! În fiecare an am rămas surprins să descopăr acest lucru, uneori chiar pe pielea mea.

2. Dintr-un alt punct de vedere, dacă problema dumneavoastră nu e gravă, puteți apela și la un terapeut bowen aflat în pregătire (adică are cel mult o steluță pe site la numele lui), așa cum putem cere sfatul și unui student la medicină când ne doare gâtul și să primim un ajutor bun.

Pentru alte situații mai complicate, sfatul meu este să apelați la cineva cu cât mai multă experiență și care a absolvit și master-ul, care aici nu e doar onorific, ci chiar te învață ceva cu adevărat.

E doar un sfat.

No offense!

***

Îmi doresc de mai mult timp – chiar ani deja!, realizez acum… – să-mi fac timp să scriu despre Terapia Bowen, mai mult decât am făcut-o la început pe pagina despre Bowtech (căci aşa s-a numit iniţial, prescurtare din engleză de la Tehnica Bowen) a site-ului nostru. O iubesc – a fost iubire la prima vedere J – și  știu că este un lucru bun în această lume.

Iar aceasta nu pentru că este o terapie bună şi eficientă în extraordinar de multe situații. Asta aşa este, avem 70-80 de pacienți pe săptămână care doresc să-și găsească sănătatea cu ajutorul ei (din Craiova și din județele limitrofe – până la București sau Timișoara), iar dovezi găsiţi atât pe site-ul Terapiei Bowen – www.bowtech.ro – la Cazuistică, cât şi pe pagina noastră (la Bowtech/Arhiva medicală). Şi este printre puţinele terapii la care am văzut „minuni” la propriu!

Fascinaţia mea pentru această tehnică vine însă din aspectul ei de terapie informaţională, lucru nu foarte uşor de înţeles şi evidenţiat. A fost şi ceea ce m-a atras iniţial, dacă vă aduceţi aminte, ideea că acționează asupra “memoriei celulare” a celulelor corpului nostru.

Poate mai greu de înţeles în urmă cu 10-15 ani, azi (poate și datorită dezvoltării și popularizării neuroștiințelor cognitive) ne obişnuim din ce în ce mai mult să privim omul ca pe un „sistem” care „rulează” permanent şi simultan o mulţime de „programe”, unele cu care ne-am născut, iar altele dobândite apoi. Unele „bune”, corecte, altele mai puţin… Programe care coordonează modul în care funcţionăm pe toate palierele existenţei. Iar atunci, sursa dezechilibrului (tot zic să nu le mai zicem boli…dacă vrem să lucrăm mai ușor cu ele) trebuie căutată în existenţa unui “program” care îl creează, nou dobândit sau obţinut prin „virusarea” unuia comun.

Iar aceste „programe”, după cum bănuiți, nu le găsim în corpul fizic, nici măcar în energia meridianelor, ci în acele „structuri” energo-informaționale ale ființei noastre pe care nu putem pune degetul, aflate dincolo de minte și mai aproape de suflet decât de lumea noastră.

Astfel, o terapie este cu atât mai eficientă, cu cât lucrează mai profund – în noi – asupra acelui „program”, iar dacă reuşeşte să-l acceseze direct şi să-l şteargă/modifice, apar acele vindecări rapide şi totale pe care avem tentaţia să le numim „minuni”.

Este de înţeles atunci de ce, după era terapiilor manuale, apoi energetice, astăzi toţi – terapeuți și pacienți – căutăm terapii informaţionale, pentru a putea ajunge cât mai aproape de minte şi suflet și a declanșa acolo mecanismele de vindecare.

Acesta este motivul pentru care am urmărit ani la rând şi am încercat să înţeleg modul în care răspunde corpul la terapia Bowen şi care ar fi cauza pentru care, cu toată simplitatea terapiei, uneori asistăm la veritabile „miracole”. Şi cum nu este mare lucru de văzut fizic, în acest demers am mizat mai mult pe analiza a ceea ce trăiesc pacienţii mai senzitivi în timpul şedinţelor şi sunt dispuşi să împărtăşească pe hârtie.

Mai jos veţi găsi astfel de notiţe, transcrise chiar de pacienţi, altminteri oameni normali, echilibraţi și raţionali, majoritatea de formare ştiinţifică.

Veți lectura rânduri interesante, descrieri – nu totdeauna ușor de cuprins în cuvinte – de senzații fizice sau stări și transformări emoționale.

Fiind cel care le apasă „butoanele”, bineînțeles că am parte de multe ori și de „iubirea” și de „ura” pacienților, revărsate din plin asupra mea uneori chiar în aceeași ședință și nu neapărat în această ordine J. De aceea este important să nu uitaţi că au scris cu cât mai puţin control din partea minţii (aşa cum i-am şi rugat), sub imperiul emoţiilor apărute în timpul şedinţelor de terapie Bowen.

Avem astfel șansa să înțelegem că aceste manevre simple folosite în Terapia Bowen au o acțiune mult mai profundă asupra întregii noastre ființe decât putem deduce dintr-o analiză mecano-anatomo-fiziologică a „mișcărilor” specifice terapiei. Că vindecarea reală care apare în multe dintre cazuri (și nu doar ameliorări trecătoare), nu vine doar dintr-o stare de relaxare neurovegetativă a somei/corpului fizic și a psihicului – favorabile într-adevăr mecanismelor naturale de homeostazie – ci are și cauze mult mai profunde, care ajung până la relația dintre conștient și subconștient sau inconștient, până la mecanismele de eliberare a engramelor, emoțiilor refulate și traumelor din trecut reprimate și ascunse aici.

Iar acesta este un lucru minunat și rar în lumea terapiilor și, la urma urmei, fără accesul la aceste mecanisme nici nu s-ar putea întâmpla mare lucru!…

Să vă fie cu folos!

*

Scrieti un comentariu