„Poate că este un punct de vedere convingător acela că medicina modernă a atins un succes fără precedent în tratarea bolilor, dar s-a dovedit incapabilă să promoveze vindecarea.”
Dr. Harold Bloomfield
„In SUA exista peste 20,000 de cabinete de energizare prin Tehnică Radiantă, la care se vine periodic pentru întreţinere, optimizare şi reducere a stresului.”
*****
În vara lui 1989 auzeam la radio (pe programul 2) într-o joi seara, de la 21.00 la 21.30, pentru prima oară de Reiki şi Tehnică Radiantă. Vreme de 3-4 săptămâni la rând (apoi a dispărut) am urmărit emisiunea fascinat – nu ştiam de ce, nu ştiam nici ce mă atrăgea – şi cu creionul în mână, fără să înţeleg mare lucru… Reciteam cele cinci „Principii Reiki” şi stăteam cu mâinile pe mine, aşa cum spunea vorbitorul.
Am reţinut numele acelui domn, Dumitru Lazia şi am început să îl caut după Revoluţie. Au trecut câţiva ani până am reuşit să ne întâlnim şi să intru astfel în contact cu adevărat cu lumea Reiki-ului, a tehnicii Radiante.
De atunci au trecut mulţi ani şi îmi este drag şi astăzi de această tehnică şi de ajutorul pe care l-a adus în viaţa mea şi a celor din jurul meu.
Einstein a sintetizat misterul vieţii în cuvintele sale: „Cel mai frumos lucru pe care îl poţi experimenta este misterul. El este sursa tuturor adevărurilor artei şi ştiinţei.”
Dacă participi la un seminar de Tehnică Radiantă, vei trăi în mod direct aceasta experienţă.
Şi tot el a spus: „Nu am ajuns la înţelegerea legilor fundamentale ale universului prin intermediul minţii mele raţionale…”.
Vă doresc să aveţi timp şi curaj să vă exploraţi misterul propriei voastre vieţi! Tehnica Radiantă vă va ajuta!
*****
PRECIZARE!
Tehnica Radiantă® – Real REIKI® nu este:
- o religie sau un sistem de credinţe,
- o dogmă, o doctrină sau cult,
- o teorie filozofică,
- o forma de control mental, de hipnoză sau autohipnoză,
- o dezbatere intelectuală,
- un panaceu emoţional,
- o forma de masaj sau de tratament prin aşezarea mâinilor,
- o simplă terapie a corpului,
- o formă de tratament medical si nu presupune renunţarea la îngrijirea medicală şi la tratamente specializate,
- o Ştiinţă a bolii, cum este medicina,
- poluantă, agresivă, nu are efecte secundare şi nu are contraindicaţii.
Starea de bine, reechilibrarea si rearmonizarea întregului organism, redobândirea sănătăţii, SUNT DOAR EFECTE ALE UTILIZĂRII CORECTE A ACESTEI TEHNICI.
1. Tehnica Radiantă este …o tehnică, în primul rând, aşa cum îi spune şi numele – şi nu o artă specifică sau ceva mistic.
De ce?
…Pentru că este accesibilă oricui, nu trebuie să fi un „ales”, nu depinde de talent, persoană sau personalitate.
…Pentru că nu impune nici o cerinţă prealabilă practicantului, nu cere o pregătire specifică şi cunoştinţe speciale, calităţi înnăscute sau performanţe extreme.
Nu se face o selecţie şi cineva spune: „Tu eşti bun, tu nu, tu poţi, tu nu poţi…” Se poate preda celor sănătoşi, dar şi celor bolnavi, chiar în faze terminale.
Este atât de simplă şi uşoară, încât oricine, indiferent de vârstă, este capabil să înveţe această tehnică şi toţi sunt apoi tehnicieni la fel de eficienţi.
Cerinţa esenţială este că trebuie să fii „viu”! Iar a doua condiţie, la fel de esenţială, este să participi la un seminar de Tehnică Radiantă şi să primeşti cele patru acordaje specifice.
Pentru a folosi tehnica, nu ai nevoie de alte echipamente decât de “tine însuţi” şi de instrucţia din cadrul seminarului. Odată ce ai învăţat această tehnică, ea poate fi aplicată într-o mare varietate de moduri şi situaţii.
Şi, mai mult decât atât, într-un astfel de seminar oamenii învaţă să folosească această tehnică nu numai pentru ei înşişi, cât şi pentru a o aplica membrilor familiei, prietenilor sau celor care au nevoie.
2. Tehnica Radiantă® – Real REIKI® nu foloseşte:
- controlul mental
- concentrarea
- vizualizarea
- diagnosticul
- regimul alimentar sau fitoterapia
în cadrul nici unuia din cele 7 Grade!
De ce?
Pentru că nu are nevoie!
Este tehnic originară, completă, aşa cum a transmis-o Mikao Usui şi este eficientă prin ea însăşi şi autosuficientă!
„Problema” Tehnicii Radiante este că funcţionează automat şi că nu ne putem lăuda cu rezultatele ei (cum ziceam şi la punctul 1). De aceea nu avem gradul de „maestru”, nu suntem „speciali”, ci doar nişte păstrători foarte atenţi ai valorilor acestei „comori”, aşa cum au fost păstrate de Hawayo Takata şi Barbara Ray timp de aproape un secol (şi le mulţumim pentru acest lucru!).
Iar aceasta chiar este o problemă pentru un Ego mare!
De aceea există atâtea şcoli de Reiki, aproape tot atâtea câţi maeştri autodeclaraţi sunt – fiecare dorind să-şi lase amprenta proprie în istorie şi conştiinţa maselor.
Nu am găsit nici măcar două astfel de şcoli care să folosească aceleaşi simboluri (în afară de primele două, cele simple) – sunt diferenţe mai mari sau mai mici de la şcoală la şcoală, de parcă poţi apela acelaşi post telefonic folosind numere diferite…
Şi atunci, ca să se întâmple totuşi ceva, sunt folosite multe alte „arme” terapeutice:
- vizualizarea,
- concentrarea,
- cristalele, reţelele de cristale şi programarea lor,
- emisia sonoră a numelui simbolurilor, pe post de „mantră”,
- aromaterapia,
- meloterapia etc.
3. Cine are nevoie de Tehnica Radiantă?
TU! dacă trăieşti! (după cum spuneam şi mai sus) şi foloseşti energie pentru asta – ceea ce, bineînţeles că nu ai cum să nu o faci.
Tehnica Radiantă este atât pentru cei bolnavi şi obosiţi, cât şi pentru toţi aceia dintre voi care sunteţi sănătoşi şi împliniţi şi vă doriţi să rămâneţi aşa, indiferent de vârstă.
De ce vorbim de energie?
De aproape 400 de ani, modelul lui Newton despre mecanismul de ceasornic al Universului domină fizica. Realitatea newtoniana este, în mod esenţial, una a cauzei şi a efectului, demonstrată de bilele de biliard care se mişcă într-un mod predictibil, tinzând să fie liniară şi mecanică.
Şi astăzi investigaţiile ştiinţifice (mai ales în domeniul uman şi medical) continuă având ca bază acest model, chiar dacă de la începutul secolului trecut, teoria specială a lui Einstein despre relativitate prezintă o paradigmă nouă şi lărgită despre înţelegerea Universului.
Vechiul model nu era în întregime greşit, dar cel nou, oferit de Einstein, merge dincolo de limitele impuse de Newton şi forţează către o vedere holistică.
„În modelul mecanic al vindecării, gloria este plasată în primul rând, pe abilitatea altcuiva de a te vindeca. S-a întâmplat, probabil încă din copilărie, oricând ai fost bolnav sau nu te-ai simţit bine fizic, să pasezi altcuiva responsabilitatea de a te vindeca. Mesajul primar pe care îl primeai era să mergi în afară pentru a te vindeca şi a preda altcuiva propria-ţi putere de a te restaura.
Încă o dată, viziunea mecanică nu este greşită, în ideea că alţi oameni te pot ajuta. Însă perspectiva sa nu este suficient de cuprinzătoare.
În contrast, unul dintre conceptele viziunii holistice este că îţi asumi responsabilitatea propriei vindecări şi a menţinerii acestei stări. Accepţiunea este că, ducând o viaţă în care deţii controlul asupra ei, poţi face alegeri inteligente pentru tine şi ai puterea de a-ţi recăpăta şi menţine vindecarea.
Vindecarea holistică îţi propune responsabilitatea vindecării şi îţi prezintă oportunitatea de a realiza acest lucru printr-un mod de a avea în sarcină propria viaţă. Asta nu înseamnă că vei elimina în mod necesar asistenţa şi îndrumările celorlalţi, dar relaţiile cu ei vor fi de sprijin şi nu de dependenţă.
Mai este important de notat că metoda tradiţională mecanică începe tratamentul când boala deja s-a instalat şi acordă o atenţie mică sau deloc tehnicilor de prevenire sau dezvoltării ştiinţei vindecării. Lărgind perspectiva, viziunea holistică are în vedere nu numai tratamentul bolii manifestate, ci şi tehnicile de prevenire şi încurajarea individului de a-şi dezvolta o cale pozitivă către vindecare, potrivită nevoilor sale particulare, preferinţelor şi stilului de viaţă.”
Astăzi, oamenii de ştiinţă moderni analizează lumea cu un grad foarte înalt de sofisticare. Materia a fost divizată în particule din ce în ce mai fine, până când – în profunzime – s-a descoperit doar vibraţia, câmpul de energie. Am descoperit simplul adevăr că energia precedă materia, aşa cum emoţiile şi gândurile precedă acţiunea.
Acum mai bine de 4500 de ani, chinezii au postulat existenţa unei energii care circulă prin corpurile fizice. Au numit această energie “qi” (în Japonia „ki”, la vechii hinduşi „prana” Hipocrat i-a spus „physis”, Paracelsus i-a spus „archeus”, medicina homeopată – „dynamis”) – forţa de bază a vieţii sau energia vitală din noi şi gândurile noastre.
La naştere, posedăm un anumit nivel de “ki”, energie vitală, de o calitate, cantitate şi echilibru suficiente pentru vindecare şi funcţionarea corespunzătoare a existenţei noastre.
Dar aceste calităţi ale energiei vitale “ki” sunt influenţate de-a lungul vieţii de o varietate de aspecte cum ar fi:
- calitatea aerului şi a mâncării;
- cantitatea grijilor şi a stresului, care au la bază eşecurile, decepţiile emoţionale, nereuşitele şi neputinţele;
- factori ereditari şi condiţiile de mediu.
Toate acestea ne fac să pierdem energie, să ne îmbolnăvim din ce în ce mai uşor, până când afecţiunile şi maladiile evoluează, se cronicizează şi unele devin incurabile. Lupta cu boala este, de obicei, o bătălie pierdută, deoarece la un moment dat nu mai avem energia, dorinţa şi motivaţia de a câştiga.
Pentru a menţine un echilibru în sănătatea fizică, emoţională, mentală şi spirituală, avem nevoie de o sursă nepoluată de energie a vindecării pentru a ne restaura energia vitală.
Şi aici intervine Tehnica Radiantă / Real Reiki – cea mai bună soluţie.
“Termenul Rei-Ki provine din doi termeni distincţi existenţi în limba japoneză, cuvinte combinate de dr.Usui pentru a desemna ştiinţa despre energia cosmică redescoperită în textele din vechime.
Rei semnifică Energia Universală, Cosmicul, iar Ki se referă la energia vieţii corespunzătoare planurilor fizice şi a celorlalte nivele.
Prin crearea termenului reiki, dr.Usui pur si simplu a transpus în cuvinte conceptul de energie a Întregului, alăturarea părţii (ki) şi a întregului, universalului (rey) într-un principiu general al continuei interacţiuni.”
Dr. Barbara Ray
Cuvântul „Reiki” poate fi utilizat de oricine pentru a descrie orice.
De aceea, Tehnica Radiantă este un termen înregistrat, pentru a defini cu claritate această metodă particulară de a folosi energia vieţii şi a o diferenţia de alte “curente Reiki”.
4. Deci, ce este Tehnica Radiantă / Real Reiki?
- O tehnică ştiinţifică de accesare şi aplicare a aşa-numitei „energii transcendentale”, uşor de învăţat, simplă şi sigură, putând fi folosită oricând şi în orice condiţii.
- O tehnică de a te conecta la o Energie Universală şi de a folosi aceasta energie, pentru a reface şi echilibra energia vieţii tale.
- Un mod unic şi individual, complet şi sigur, de a folosi energia naturală pentru a obţine echilibrarea energiei, vindecare, plenitudine şi stare pozitivă în existenţa şi în viaţa ta.
- O tehnică a ajutorului de sine pentru vindecare, întregire, transformare, înflorire, conştientizare şi pentru iluminare.
- O tehnică extraordinar de eficace în combaterea efectelor nocive şi distrugătoare ale stres-ului.
Este tehnica prin care aducem în noi, în fiinţa noastră, energie nouă, proaspătă, pentru a acoperii consumul zilnic şi pentru a ajuta procesele de vindecare.
Odată ce ai primit Acordajele în cadrul seminarului, vei fi capabil să accesezi energia Luminoasă, naturală, a vieţii pentru tot restul vieţii tale – prin folosire, energia radiantă nu poate fi epuizată şi nu se poate învechi. De fapt, cu cât vei folosi mai mult Tehnica Radiantă, cu atât mai abundent se va revărsa energia.
Mai mult decât atât, poate fi folosită în paralel cu orice altă metodă de tratament şi nu intră în conflict cu medicina tradiţională.
5. Cum funcţionează Tehnica Radiantă?
În urma acordajelor primite, palmele dobândesc proprietatea de a accesa în mod direct energia universală, naturală, completă, care întreţine viaţa.
Fiecare dintre noi are o vastă şi pură sursă de vitalitate, împlinire, creativitate, sănătate şi conştienţă, care poate fi atinsă în mod direct prin intermediul Tehnicii Radiante şi poţi revendica vindecarea, care îţi aparţine pe bună dreptate. Odată accesată, energia Luminoasă începe să se reverse fără oprire.
Pe durata întregului proces al folosirii Tehnicii Radiante, eşti în legătură cu spiritul tău, cu Lumina ta. Tehnica Radiantă este o adevărată unealtă a transformării, prin care eşti în contact direct cu tine însuţi şi cu adevărata ta sursă de Lumină.
Pe scurt, Tehnica Radiantă (primul grad) constă în aşezarea palmelor radiante pe anumite părţi ale capului şi trunchiului, pentru o anumită perioadă de timp – suficientă pentru a energiza şi optimiza întreaga fiinţă.
La al doilea grad, căpătăm capacitatea de a trimite energia acolo unde dorim.
Scopul Tehnicii Radiante nu este acela de a trata bolile si de a pune diagnostice. Folosind regulat şedinţele de energizare şi optimizare holistică, se obţine o stare de bine pe toate planurile, vindecarea reprezentând o consecinţă a acestei activităţi.
6. Scurt istoric al Tehnicii Radiante
Tehnica Radiantă este o cunoaştere veche adusă în timpurile moderne.
Se pare că această cunoaştere, despre cum să abordezi energia vieţii, a călătorit din Tibet către India. De aici a fost dispersată în multe alte forme spre Vest, în Egipt, Grecia şi Roma. Vechile şcoli păstrau şi protejau această cunoaştere interioară, accesul era limitat şi doar elitele şi clasele privilegiate se puteau bucura de aceste cunoştinţe.
În Est, această cunoaştere se dezvoltase în China şi Japonia şi pusă, de asemenea, în multe alte forme, ascunsă în simboluri şi în limbaje vechi, obscure.
La mijlocul secolului XIX, Dr. Mikao Usui a redescoperit în textele vechi cheia care acţionează ca un catalizator pentru eliberarea acestei energii naturale. Mai târziu, a numit REIKI această tehnică precisă de activare şi abordare a energiei cosmice şi metoda specifică a aplicării sau directării acestei energii.
Potrivit legendei, Dr. Usui a predat în Kyoto, Japonia, vorbindu-le studenţilor săi de faptul că, în trecut, vindecarea fusese făcută prin folosirea puterii mâinilor. Dar, în momentul în care aceştia i-au cerut, dr. Usui nu a ştiut cum să-i înveţe această tehnică. Intrat astfel într-o criză spirituală profundă, a demisionat de la şcoala unde preda şi a călătorit în America, sperând să găsească această cunoaştere într-o Universitate creştină.
Mai târziu a ajuns în India şi a învăţat să citească textele Sanskrite, în care a găsit cheia acestei cunoaşteri speciale păstrată ca o formulă. Această formulă se bazează pe o serie de simboluri comice, care activează şi accesează energia universală.
Vă aşteptăm cu drag în această călătorie fascinantă!
*****
(Real REIKI®/Authentic Reiki®)
GRADUL I
25.09 – 28.09.2014
- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -
(Real REIKI®/Authentic Reiki®)
GRADUL II